Senzorii seismici, o „găselniţă“ pentru Basarab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurarea Pasajului Basarab, anunţată de primarul Oprescu pentru sfârşitul acestei luni, este amânată pentru că nu s-au terminat lucrările.Edilul-şef a justificat însă amânarea prin necesitatea de a monta senzori de cutremur pe noul pod.  

Vacarmul era greu de suportat, în această dimineaţă, în zona pasajului Basarab din cauza utilajelor care lucrau de zor şi a muncitorilor care fie sudau, fie tencuiau pereţii podului.

GALERIE FOTO Pasajul Basarab scoate la iveală adevărata faţă a Bucureştiului

„După ce terminăm de tencut, pereţii trebuie vopsiţi. Mai avem de lucru până cel puţin la 15 aprilie“, au declarat câţiva angajaţi care lucrau la pod. În replică la urarea „Spor la treabă!”, oamenii ne-au spus „Nu ne dorim spor la treabă că mai avem o grămadă!“.

image

În prezent, încă mai asfaltează, iar, în zona de îmbinare a celor două bretele de pe Calea Griviţei cu pasajul, nu există puntea de legătură. De asemenea, liniile de tramvai abia se montau în porţiunea dinspre Şoseaua Nicolae Titulescu.

Podul rezistă la un cutremur de 7,5 grade Richter

În timpul vizitei din weekend de la Pasajul Basarab, edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că deschiderea circulaţiei se amână.

Motivele: teste de rezistenţă şi, mai nou, senzori seismici. Asta, în condiţiile în care tot el susţinea recent că specialiştii i-au dat asigurări că noul pod rezistă la un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.

„Senzorii seisimici sunt o găselniţă a consilierilor primarului general pentru a acoperi o declaraţie superficială a edilului-şef, anume inaugurarea pasajului la sfârşitul acestei luni“, este de Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei.

Oprescu nu se mai grăbeşte

„Nu mă grăbesc să tai o panglică inaugurală până când nu sunt sigur că se poate circula în maximă siguranţă“, a spus primarul general al Capitalei., Sorin Oprescu, El  a explicat că, săptămâna trecută, proiectantul Pasajului Basarab a trimis o adresă în care îi cerea constructorului datele privind testele finale pentru rezistenţa podului.

image

La rândul său, directorul de proiect, Francisco Torres Guilabert a declarat că „podul este gata“. El nu a putut însă să spună exact când va fi deschis traficului rutier.

„Aşteptăm un răspuns de la proiectant care calculează dacă poate fi permisă circulaţia tramvaielor în zona podului Hobanat“, a declarat Francisco Torres Guilabert. El a adăugat că, cel mai probabil, va avea un răspuns până la sfârşitul acestei săptămâni.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite