Bucureşti: Semafoarele de pe Petricani se trezesc târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele cinci perechi de semafoare instalate în intersecţia străzilor Doamna Ghica şi Petricani încep să funcţioneze abia pe la miezul zilei.

Astfel, şoferii care vin dinspre Bulevardul Lacul Tei trebuie să acorde prioritatea atât celor care vin dinspre Pipera, cât şi şoferilor care se îndreaptă spre acest cartier, pe Şoseaua Doamna Ghica.

Treaba se complică şi pentru că pe scuarul din intersecţie sunt parcate maşini care împiedică vizibilitatea şoferilor atunci când se asigură.

„Se creează ambtueiaje dimineaţa şi mereu aud scârţâit de roţi când pune vreun şofer o frână bruscă. Am văzut odată şi o femeie care aproape că a fost călcată pe trecerea de pietoni“, spune Mircea Florin, lucrător la o benzinărie din zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, semaforul nu funcţionează decât după ora 10.00 pentru că „altfel s-ar bloca interescţia Colentina“.

Mai departe, pe aceeaşi şosea Petricani mergând spre Pipera şoferii mai au de trecut două hopuri. Unul la intersecţia cu Şoseaua Fabrica de Glucoză şi altul câteva zeci de metri mai departe, cu Bulevardul Dimitrie Pompei, intersecţii nesemaforizate şi unde se creează în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară cozi de zeci de metri.

„Seara stau cel puţin 10 minute în intersecţie ca să pot vira stânga pe Petricani. Un semafor instalat aici ne-ar fi de mare ajutor“, spune Ştefan Marin, un şofer care trece zilnic prin această zonă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite