Bucureşti: Primăria Sectorului 1 a luat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sediul Primăriei de pe strada Banu Manta a luat foc în jurul orei 11.30. Clădirea era în renovare, iar lucrările urma să fie finalizate în 2011. Angajaţii Primăriei lucrau temporar într-un sediu de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti.

Focul a cuprins, în aproximativ o oră, tot acoperişul clădirii, iar o parte din acesta s-a prăbuşit. Pompierii au ajuns imediat la locul incendiului. După aproape două ore de luptă cu flăcările, acestea nu erau stinse. „La faţa locului s-au deplasat 10 maşini de pompieri şi cinci autoscări. Nu se cunosc cauzele incendiului, urmează să cercetăm“, a declarat Cătălin Eftene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). 

Câteva persoane care treceau în acel moment prin zonă povestesc cum a izbucnit incendiul. „Am văzut fum la ceasul clădirii şi în scurt timp au izbucnit flăcările din acoperiş. S-a extins foarte repede, deja este aproape tot acoperişul în flăcări“, a spus Marian, un martor.

Clădirea era în renovare încă de la sfârşitul anului 2007. În sediu nu se afla niciun act sau alte bunuri, iar primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat că vinovaţii vor suporta cheltuielile. De asemenea, acesta a spus că în clădire nu era nicio sursă de curent electric, acesta fiind oprit. Singurii prezenţi acolo erau muncitorii care lucrau la consolidare, însă, potrivit reprezentanţilor  ISU, nu există victime.

Circulaţie închisă în zonă
Din cauza incendiului, unul dintre sensurile de circulaţie de pe această stradă a fost blocat. Se circulă pe un singur sens, cel dinspre Calea Griviţei. „Au venit multe autospeciale de pompieri şi, pentru a nu se crea un blocaj în trafic sau alte incidente, am închis un sens de mers“, a spus un reprezentat al Poliţiei Rutiere prezent la faţa locului. Clădirea care a luat foc pe Banu Manta, unde a funcţionat Primăria Sectorului 1, a fost construită în 1927 şi este monument istoric, spun reprezentanţii ISU Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite