Scandalul gunoaielor modifică Legea salubrizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Cristian David crede că eficientizarea curăţeniei în spaţiile publice poate exista doar prin transferul "puterii" de la Primăria Municipiului Bucureşti la sectoare. Contradicţiile

Ministrul Cristian David crede că eficientizarea curăţeniei în spaţiile publice poate exista doar prin transferul "puterii" de la Primăria Municipiului Bucureşti la sectoare.

Contradicţiile din cadrul legal şi cel instituţional, cuprinse în prezenta Lege a serviciului de salubrizare a localităţilor şi scos la suprafaţă de războiul dintre Primăria Sectorului 1 şi REBU, i-au pus pe jar pe reprezentanţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Ministrul Cristian David a semnat deja punerea în dezbatere publică a modificărilor Legii 101/2006. Municipalitatea îl acuză însă pe David că a înaintat ordonanţa de urgenţă "cu dedicaţie pentru primarul sectorului 1, Andrei Chiliman".

În nota de fundamentare, motivele invocate de reprezentanţii MIRA seamănă izbitor de mult cu cele susţinute de edilul sectorului 1, şi el membru PNL, Andrei Chiliman, în atacul la adresa Primăriei Capitalei. Cu alte cuvinte, sectoarele să nu se mai supună niciunei strategii comune, venite de la municipalitate, ci să controleze "în legea lor" serviciul de salubritate. De aici, în scandalul REBU-Chiliman-Videanu a intrat şi MIRA.

Lege după modelul acţiunii în instanţă Directorul executiv adjunct de la Direcţia Utilităţi Publice, din cadrul Primăriei Capitalei, Magdalena Iuga, apreciază că ordonanţa de urgenţă în cauză "este aberantă". "Am văzut motivele de expunere şi nu mi-a venit să cred! Sunt exact punctele pe care le-am invocat noi în acţiunea depusă la instanţă împotriva lui Chiliman", a explicat Iuga. Ea a adăugat că modificările Legii salubrizării sunt special făcute doar pentru Bucureşti, pentru că subdiviziunile despre care se vorbeşte în nota de fundamentare nu sunt altceva decât sectoarele Capitalei.

Surse din cadrul municipalităţii spun chiar că această ordonanţă vine ca o salvare pentru Chiliman, care ar fi pe cale să piardă procesul cu Primăria Capitalei, acuzat fiind de încălcarea Legii serviciului salubrizării. Edilul sectorului 1 a afirmat ieri că nu ştie despre ce modificări de lege este vorba şi că nu are ce să comenteze. Fără o strategie comună a salubrizării Revenind în discuţie contractul prelungit de către Primăria Capitalei cu REBU pentru asigurarea curăţeniei în sectorul 1, de la care a pornit scandalul gunoaielor în urmă cu două săptămâni, Magdalena Iuga infirmă un element de bază.

"Contractul nu a fost prelungit până în 2011, aşa cum a susţinut Chiliman, ci până la elaborarea strategiei de accelerare a dezvoltării serviciilor de salubritate, adică aproximativ până în februarie 2008", a spus directoarea. Iuga crede că, în cazul în care se adoptă actul normativ care va modifica Legea 101/2006, în Capitală va fi un haos, cu şase regulamente cu privire la salubritate, iar strategia salubrizării pentru întreg Bucureştiul, pentru a cărui realizare s-au plătit din bani publici două miliarde de lei vechi se va duce pe apa sâmbetei.

Motivele de expunere sunt exact punctele pe care le-am invocat noi în acţiunea depusă la instanţă împotriva lui Chiliman Magdalena Iuga, Directorul executiv adjunct de la Direcţia Utilităţi Publice

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite