Sava (SRI): Angajatul SRI rănit săptămâna trecută este subofiţer administrativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava, a precizat, joi, că angajatul SRI rănit în urma unui "incident de tragere" petrecut săptămâna trecută este subofiţer administrativ şi se află în stare stabilă, iar Parchetul Militar a deschis o anchetă în acest caz.

"Este în stare stabilă, sub strictă supraveghere medicală", a spus Sava, care a precizat şi că subofiţerul nu s-a împuşcat în cap.

Purtătorul de cuvânt al SRI nu a dat alte amănunte despre acest caz.

Angajatul SRI care s-a împuşcat accidental, săptămâna trecută, pe un poligon al Jandarmeriei, este paralizat de la gât în jos, fiind internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, la Terapie Intensivă, a declarat, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Potrivit surselor citate, pacientul, în vârstă de 33 de ani, s-a împuşcat accidental în gât şi a fost adus la Spitalul Floreasca, unde în urma investigaţiilor s-a stabilit că este tetraplegic.

El este internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, fiind intubat, au precizat sursele citate.

Incidentul a avut loc în 12 octombrie, în timpul unui exerciţiu la poligonul Jandarmeriei aflat în Chitila.

Incidentul s-ar fi produs ca urmare a exploziei accidentale a pistolului folosit de ofiţer.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite