Şapte zile de jazz, blues şi pop la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

EUROPAfest este singurul eveniment de pe „bătrânul continent” care reuneşte jazz-ul, blues-ul, pop-ul şi muzica clasică. Dedicat „Zilei Europei”, festivalul va cuprinde concerte explozive şi competiţii muzicale se desfăşoară la Bucureşti în perioada 7-13 mai.

De 18 ani în România, EUROPAfest reuneşte anula cesta peste 300 de muzicieni din 45 de ţări. Cele două mari competiţii de anvergură sunt Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition.

Studenţii şi elevii intră gratis

Concertele de jazz, blues şi pop vor avea loc la sala ArCuB sau în spaţii neconvenţionale – Club Tribute, Club Loft, din cadrul Caffe Festival.

În funcţie de evenimentul la care participaţi vă puteţi achiziţiona bilet sau abonament valabil pe toată perioada festivalului de pe ticketfan.ro, magazinele Flanco şi biletoo.ro. Preţurile sunt cuprinse între 25 și 100 de lei, studenţii şi elevii beneficiind de intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

La 7 mai, invitaţi din Armenia, Austria, Italia, Bulgaria şi Marea Britanie vor deschide festivalul, la Sala ArCuB, de la ora 19.00.  Invitaţii speciali sunt The Merry Poppins (Austria).  Cei 5 membri ai trupei mânuiesc într-un mod inedit instrumentele care aparent ar naşte sunete atât de diferite şi de străine unul de altul. De la ritmuri nostalgice la reggae-ul urban, The Merry Poppins te fac să dansezi, să simţi muzica, să trăieşti sentimente contradictorii, trecând cu uşurinţă de la melancolie la bucurie copilarească.

În zilele de 10 şi 11 mai, în cadrul EUROPAfest, ritmurile braziliene şi savoarea occidentală vor prinde contur pe scenele bucureştene prin intermediul muzicienilor de la Ari Borger Quartet/ Brazilia-SUA.  Ari Borger este recunoscut drept cel mai bun pianist şi organist din Brazilia. El a cântat cu B.B. King, Pinetop Perkins, Marcus Miller şi Johnnie Johnson.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite