FOTOGALERIE S-au călcat în picioare pentru a se plimba o oră gratis cu vaporaşul în Herăstrău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de bucureşteni au stat la cozi interminabile, suportând căldura de ieri, pentru a prinde o tură gratis cu vaporaşul pe lac. Alţii au preferat să încingă grătarele lângă Pădurea Cernica, de lângă Bucureşti, sau şi-au petrecut ziua la plajă în alte parcuri din oraş.

Încă de la primele ore ale dimineţii, aleile Parcului Herăstrău erau neîncăpătoare. Om lângă om, cu toţii aveau acelaşi punct de reper: debarcaderul. Cu multă răbdare, bucureştenii au aşteptat la cozi interminabile să urce pe vaporaş. Unii au venit împreună cu familia din localităţi din apropierea Bucureştiului. Printre aceştia se afla şi Violeta Ghiuzela, o pensionară de la Snagov.

„Este foarte multă lume şi mă aşteptam la asta ţinând cont că este gratis. Sunt sigură că printre noi sunt şi oameni care până acum n-au urcat pe o ambarcaţiune. N-am plecat pe litoral din cauza căldurii. La ce să mă duc şi să stau două ore pe plajă? Prefer să nu mă expun razelor ultraviolete“, a spus Violeta Ghiuzela.

Cei care n-au avut suficientă răbdare să aştepte minute în şir la coada interminabilă pentru a urca pe vapor s-au refugiat pe malul lacului. „Dacă ştiam că este atâta lume, nu veneam. Vroiam să-mi plimb băieţelul pe lac, dar am renunţat. Aici m-am întâlnit cu două vecine din cartier şi mai stăm puţin de vorbă“, a spus bucureşteanca Felicia Petrescu.

La grătar sau la terasă

La marginea Bucureştiului, la marginea pădurii de la Cernica, grătarele au sfârâit, iar petrecerea a fost în toi. Micii şi berea rece n-au lipsit de pe mesele pliante ale bucureştenilor.

image

Click pe imagini pentru a vedea fotogaleria

La terasele din Centrul Istoric al Capitalei s-au răcorit cu o bere sau cu o limonadă cei care au fost nevoiţi să rămână acasă. La un pahar de suc, Ana şi Adriana, două tinere din Capitală, îşi făceau planul pentru ziua de ieri. „Suntem libere şi vrem să ne întâlnim cu nişte prieteni. Probabil mergem şi prin parc. Vreau să învăţ să merg pe bicicletă. Mai spre seară o să ieşim ca fetele la cumpărături“, a spus Ana Ceapă, asistent manager.

Bălăceală în parcul IOR


De o zi de plajă fără prea multă cheltuială au avut parte şi cei care şi-au petrecut ziua de ieri în parcul IOR din sectorul 3 al Capitalei. Majoritatea s-au aşezat la picnic şi la un joc de cărţi, în timp ce profitau şi de razele soarelui.

Zece năzdrăvani au găsit şi cea mai bună modalitate să scape de căldura sufocantă: o bălăceală în lac. Au venit din cartierul 23 August în ideea de a se plimba puţin prin parc. Cum afară era foarte cald, şi-au zis că nu strică un salt în apă. „Apa este super. Vin des aici cu prietenii mei“, a spus Dănuţ, în vârstă de 19 ani, unul dintre vitejii care au sărit în apele lacului IOR.

"Am venit din judeţul Buzău. Dimineaţă am fost la biserică, iar acum am dat o raită şi prin parc"

Ileana Bursuc
Pensionară

"Soţul meu lucerază foarte mult. Astăzi este liber şi am vrut să ne petrecem ziua împreună făcând o plimbare cu vaporaşul."
Petruţa Constantin
casnică

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite