S-a sinucis cu puşca de vânătoare a tatălui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Sectorul 4 s-a împuşcat aseară cu puşca de vânătoare a tatălui. Băiatul era student în an terminal la Academia de Studii Economice şi la Polotehnică şi se presupune că s-ar fi sinucis din cauză că picase un examen.

Alexandru Prisecariu s-a împuşcat aseară, în jurul orei 17.00. Băiatul stătea pe fotoliu, în dormitorul său, când a luat decizia de a-şi pune capăt zilelor. Mama lui este cea care l-a găsit, în jurul orei 19.30, când s-a întors de la serviciu.

„Am auzit-o ţipând şi am mers să vedem ce s-a întâmplat. Nu ştiu când s-a petrecut efectiv incidentul pentru că nimeni din scară nu a auzit puşca“, povetea, astăzi, o vecină. „Era un băiat tare cuminte. Învăţa foarte bine şi nici acum nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Nu îmi explic ce motiv ar fi avut“, a mai spus ea.

Un alt vecin, care îl ştia bine pe Alexandru, spune că băiatul suferea din cauză că îi lipsea tatăl. Acesta a murit în urmă cu aproximativ 12 ani într-un accident de maşină. „A rămas marcat. Din câte ştiu, astăzi trebuia să plătească un impozit pentru puşca de vânătoare pe care o avea de la tatăl lui“, susţine domnul Berbec Ploias, care îl ştie pe băiat încă de când era mic.

„Mai venea în vizită pe la noi în urmă cu mulţi ani şi se juca cu fiul meu, care este cu trei ani mai mic decât el. I-am fost ca un tată“, a mai adăugat bărbatul, vizibil mişcat de cele întâmplate.

După moartea tatălui, băiatul a mai trecut printr-un hop, în urmă cu doi ani, când a fost operat la inimă la o clinică din Viena.

Băiatul nu a lăsat niciun bilet de adio. El avea o prietenă, dar vecinii sunt de părere că nu ar fi luat această decizie din cauza ei.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, băiatul s-a sinucis din cauză că nu s-a descurcat la un examen de la facultate.

Cazul este anchetat de Serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite