Din Ilfov la Bucureşti cu autobuze Mercedes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MODERNIZARE Săptămâna aceasta, 30 de autobuze moderne le vor înlocui pe cele uzate care, de 20 de ani, circulă în localităţile ilfovene Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Bragadiru. Directorul RATB Adrian Criţ a luat această decizie pentru a creşte confortul călătorilor care fac naveta din aceste localităţi.  

„Am luat hotărârea împreună cu primarii localităţilor respective, iar autobuzele vor intra pe trasee săptămâna aceasta, pe măsură ce sunt semnate contractele. În Chitila funcţionează deja“, a declarat Criţ, precizând că autobuzele nu vor micşora parcul auto circulant din Capitală. Directorul a mai declarat că va încerca să vândă autobuzele uzate însă nu este prea optimist având în vedere că acestea au mai bine de 17 ani vechime.

Moderne şi vechi, dar rare
Pentru locuitorii care urmează să călătorească în condiţii „de oraş“ vestea modernizării autobuzelor nu îi bucură în mod deosebit.
Petra Ştefan, pensionară din Bragadiru, vine zilnic în Bucureşti şi-şi duce nepoţica la şcoală, iar apoi se opreşte în piaţă, unde mai vinde câte ceva de prin grădină. Se trezeşte dimineaţa la 5.00 ca să ajungă la Unirii, la fiul ei, iar uzura autobuzului cu care circulă nu o deranjează prea tare.

Este supărată, însă, că maşinile circulă foarte rar, fiind obligată de multe ori să aleagă microbuzele maxi-taxi pentru care plăteşte bilet. „Este bătaie de joc, maşinile vin din oră în oră, iar de la 10.00 la 14.00 nu mai circulă nimic. Sâmbăta şi duminica nu este niciun autobuz. Degeaba le schimbă dacă au acelaşi program“, a spus bătrâna.

Şoferii autobuzelor sunt puţin mai entuziasmaţi de schimbarea din această săptămână. Ei se bucură că iarna aceasta nu vor mai tremura de frig. „Este bine că ne schimbă maşinile pentru că iarna era frig, ne încălzeam cu o aerotermă“, a spus Petrică Cazacu, şofer pe linia 438.
Panouri informative cu mersul RATB-ului.

Şi bucureştenii mai fac un pas spre modernizare, directorul Criţ având în plan înregistrarea online a curselor mijloacelor de transport în comun. „În cel mai scurt timp vom organiza o licitaţie pentru softul care să facă acest lucru, după care vom putea introduce panouri informative eletronice care vor afişa minutele până la care autobuzul va ajunge în staţie“, a mai spus Criţ.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite