Romprest a început distribuirea europubelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma de salubrizare, Romprest, câştigătoarea licitaţiei din sectorul 1 la începutul lunii iulie, a început de luni distribuţia gratuită de europubele. Programul de împărţire

Firma de salubrizare, Romprest, câştigătoarea licitaţiei din sectorul 1 la începutul lunii iulie, a început de luni distribuţia gratuită de europubele. Programul de împărţire a pubelelor Romprest va dura aproximativ două, trei luni.

"Avem de dat 100.000 de pubele, ele vor fi împrăştiate conform programărilor telefonice. Acestea vor fi livrate la domiciliu numai pentru pensionari şi pentru asocialţiile gigant de proprietari, peste 500 - 600 de locatari", a declarat directorul Romprest, Sorin Velicu.

Cetăţenii sectorului 1 care au plătit în avans serviciile REBU, îşi vor primi banii înapoi după ce reziliază contractul şi vor face o cerere, a explicat directorul de imagine al companiei, George Nicolau. "Vom face, luni, un plan de acţiune pentru strângerea pubelelor, iar marţi vrem să ne apucăm de treabă.

Noi le-am spus cetăţenilor că au contract cu noi, dar primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, îi ameninţă cu Poliţia Comunitară să dea gunoiul la Romprest", a explicat George Nicolau. Directorul Romprest nu ştie nimic de această problemă, "eu ştiu decât că trebuie să îmi fac treaba", a spus acesta.

Recipientele ecologice de colectare a gunoaielor vor fi distribuite gratuit asociaţiilor de proprietari, care au avut contract cu firma de salubritate REBU.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite