Rodica Năstase tratează suflete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o experienţă de aproape 40 de ani în psihiatrie, dr. Rodia Năstase spune că mintea umană este un nisip mişcător. Ea încearcă să explice gesturile extreme ale pacienţilor şi spune că, la fel ca orice organ, şi creierul se poate îmbolnăvi.

De-a lungul carierei, dr. Rodica Năstase a avut ocazia să cunoască cele mai tenebroase şi mai ascunse unghere ale minţii umane.

„Pasiunea pentru psihiatrie a venit din pasiunea pentru viaţă. Am dorit mereu să ştiu ce se întâmplă cu mine şi cu semenii mei, de ce unii sunt mai trişti decât alţii sau de ce unii decid să-şi ia viaţa când, aparent, aveau tot ce-şi puteau dori. Mi-am dorit să pot trata afecţiunile sufletului, o noţiune abstractă, pe care nu o poţi diseca pe masa de operaţie”, a spus specialista.

Ceea ce pentru noi, ceilalţi, este inexplicabil, capată sens în vorbele pe care le rosteşte Rodica Năstase. Depresia, sinuciderea şi chiar crima pot fi explicate chiar dacă nu există şabloane în psihiatrie.

Depresia nu alege

„Depresia nu alege, poată să apară la oricine, indiferent de starea financiară, socială sau intelectuală. Unele au o cauză clară, o tragedie, şi se numesc depresii reactive. Există însă şi foarte multe cazuri unde nu găsim un eveniment pe seama căruia să punem apariţia depresiei, acestea sunt depresii endogene sau primare”, a mai spus Rodica Năstase.

Depresiile endogene sunt cauzate de fapt de o perturbare a metabolismului unor substanţe din interiorul neuronului, deci există o cauză pur chimică.

„Există însă şi depresiile combinate, cele endo-reactive. Toate formele de depresie au însă factori declanşanţi şi favorizanţi. De exemplu anotimpurile primăvară şi toamnă, prin schimbările bruşte de presiune atmosferică, sunt astfel de factori. Faptul că de mai mulţi ani depresiile se manifestă puternic şi în alte anotimpuri este pentru că s-a schimbat mult clima, deci şi fluctuaţiile de presiune”, a explicat psihiatra.

Rodica Năstase povesteşte că a avut pacienţi de toate vârstele, genurile şi categoriile sociale. Mulţi dintre ei au ajuns la spital după ce au avut o tentativă de suicid.

„Acestea sunt cele mai grave cazuri. Acum şi opinia publică este din ce în ce mai curioasă de ceea se întâmplă în mintea cuiva care vrea să-şi ia viaţa, mai ales după cazul Mădălina Manole”. Specialista îi sfătuieşte pe cei care se gândesc fie şi numai pentru o clipă că vor să moară, să meargă la medicul de familie care le va face trimitere la psihiatru.

Întrebări şi răspunsuri:

-Care a fost cel mai impresionant caz din carieră?
-Toate sunt impresionante, mai ales când vezi tineri cu probleme, consumatori de droguri, inadaptaţi care-şi găsesc cu greu un drum în viaţă şi cad pradă bolilor psihice. Când eram studentă în anul 6 m-a impresionat, în timpul practicii, cazul unui bărbat în delir care a fost internat la Obregia după ce-şi omorâse soţia însărcinată. El povestea că a auzit voci care-i spuneau că soţia lui îl înşală cu diavolul. De asta a ucis-o. A fost îngrozitor.
Foarte urâte sunt şi sinuciderile la metrou, care au fos intens mediatizate în ultimele luni. Persoanele care recurg la această metodă de sinucidere nu mai vor, nici măcar în subconştient, să trăiască. Ei sunt un fel de Anna Karenina a vremurilor moderne.

-Numărul pacienţilor cu probleme psihice este în creştere?
-Nu pot să spun că este în creştere numai că factorii favorizanţi sau declanşatori s-au mai schimbat. Înainte de 1989 lipsa delibertate şi lipsurile materiale cu impact moral cum ar fi apa, lumina, mâncarea sau interzicerea chiuretajelor erau factori declanşatori pentru că generau mari frustrări. Acum frustrările şi stările anxiotice sunt declanşate şomaj, de diferenţa mare dintre clasele sociale, de consumul de droguri şi de violenţa din jur. Omul este obligat să fie mereu vigilent şi se află într-o luptă continuă. Unii pur şi simplu nu rezistă unei asemenea presiuni.

Profil:
Data naşterii: 18 martie 1945
Studii: Facultatea de Medicină din cadrul Unversităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti
Carieră: medic primar psihiatru şi medic şef la Spitalul de Psihiatrie “Alexandru Obregia”, Doctor în ştiinţe medicale, Cercetător ştiinţific
Familie: are un fiu, Bogdan, în vârstă de 23 de ani

Ce-i place:

Pasiunea mea, în afară de psihiatrie, este aceea de a călători. Când am puţin timp liber plec unde văd cu ochii. Am fost peste tot în lume dar destinaţiile mele preferate rămân totuşi cele din România, Delta Dunării, Nordul Moldovei, Maramureşul şi Valea Prahovei.
Ce nu-i place:
Nu suport ca timpul meu să fie risipit din cauza unor persoane care nu au cuvânt, care întârzie la întâlniri sau care promit ceva dar nu respectă ce-au spus. Încerc pe cât îmi este posibil să nu am de-a face cu făţarnicii şi ipocriţii iar ingnoranţilor nu le pot găsi scuze.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite