Reduceri de posturi la Primăria Generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 2.662 de posturi eliminate din organigramele instituţiilor subordonate Municipalităţii, 1962 erau oricum vacante.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat, ieri, noile organigrame după care vor funcţiona serviciile şi instituţiile publice subordonate Primăriei Generale. Organigramele respectă OUG 63/2010, privind reducerea cu 21% a posturilor din sectorul public.

Primarul general Sorin Oprescu a ales „formula care să doară cel mai puţin“, aşa cum el însuşi a declarat, şi a eliminat toate posturile neocupate prevăzute în vechile organigrame. Astfel, în loc să fie concediaţi 2.662 de angajaţi ai instituţiilor suborbonate, doar 700 vor fi daţi efectiv afară, adică mai puţin de o treime.

Trei centre desfiinţate

Printre cele mai afectate instituţii sunt Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, care va avea 777 de angajaţi, de la puţin peste 800 câţi are în prezent, deşi în acte figura cu 1.435 de posturi. Administraţia Străzilor trebuie să renunţe la 20 de angajaţi. De la Administraţie Cimitirelor vor fi disponibilizaţi 22 de angajaţi, iar de la Biblioteca Metropolitană 18 angajaţi.

În acelaşi timp, vor fi desfiinţate Centrul de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti, Centrul de Calcul şi Direcţia Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti. O parte dintre aceşti angajaţi, însă, vor fi preluaţi de apartul de specialitate al primarului.

Poliţiştii comunitari, pe jumătate

Poliţia Comunitară, deşi în vechea organigramă dispunea de 1.087 de posturi, doar 678 erau efectiv ocupate, va rămâne cu 389 de angajaţi. De asemenea, consilierii au votat şi câteva amendamente prin care au dispus ca 17 angajaţi ai personalul administrativ să fie transferaţi la cel operativ, contribuind astfel la reducerea infracţionalităţii.

Deşi nu va concedia foarte mulţi oameni, Oprescu va economisi totuşi destui bani, având în vedere că salariile pentru posturile neocupate erau oricum blocate în fondul de salarii. De acum, ei vor putea fi folosiţi pentru altceva.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite