Ratarea exploziei din Titan "era în plan"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locomotivă în mijlocul noului cartierCompania imobiliară spaniolă Hercesa este beneficiarul viitorului complex rezidenţial Basarabia de pe locul fostei fabrici de pâine Titan. În cele 14


Locomotivă în mijlocul noului cartier
Compania imobiliară spaniolă Hercesa este beneficiarul viitorului complex rezidenţial Basarabia de pe locul fostei fabrici de pâine Titan. În cele 14 blocuri se vor construi 1.500 de locuinţe cu suprafeţe cuprinse între 70 şi 130 de mp, atât garsoniere, cât şi apartamente cu două, trei şi patru camere. În plus, se va ridica şi un corp de 800 m de birouri, suprafaţa totală fiind de şapte hectare, iar clădirile având între 11 şi 14 etaje. Piesa de rezistenţă a noului cartier va fi o locomotivă aşezată pe vechea cale ferată industrială, care era folosită la fabrica de pâine, şi care traversează terenul complexului rezidenţial. Acestea vor fi recondiţionate şi conservate, ca să amintească de ce a fost înainte în locul imobilelor luxoase. Dacă de la fosta fabrică de panificaţie Hercesa a cumpărat circa trei ha de teren, restul până la şapte ha au fost achiziţionate de la agenţii economici care deţineau teren în vecinătate. Pentru terenul vândut de fabrica de pâine, compania a plătit circa patru milioane de euro.
Peste două săptămâni începe refacerea berăriei Gambrinus
Compania spaniolă Hercesa este cea care a achiziţionat în 2004 şi imobilul în care a funcţionat hotelul Cişmigiu şi cinematograful Bulevard. Valoarea de piaţă a acestei clădiri de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti a fost atunci de aproximativ două milioane de euro.
Scopul achiziţiei este reabilitarea imobilului în care se afla berăria Gambrinus, în sensul că se va menţine şi renova faţada imobilului şi va reconstrui interiorul clădirii, urmând ca aceasta să devină un hotel. Lucrările, care vor începe la sfârşitul acestei luni, vor fi realizate tot de o companie de construcţii din România, aceeaşi care ridică şi complexul rezidenţial Basarabia, însă recondiţionarea faţadei va fi făcută de o companie spaniolă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite