Răsfăţ la Spa de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul acestei perioade agitate poate fi atenuat prin terapii şi masaj cu uleiuri aromate de levănţică, trandafiri, scorţişoară, flori de portocal, iasomie.

Special pentru cei copleşiţi de stresul cumpărăturilor pentru Crăciun şi Revelion, centrul Eden Spa din zona Primăverii oferă în această perioadă şedinţe de terapie, care constau în aplicarea de măşti pentru hidratare, masaj relaxant cu pietre calde vulcanice şi aromoterapie. Salonul este deschis pe 24 decembrie şi 31 decembrie (între orele orele 9.00-17.00) şi oferă trei idei inedite de cadou petru cei dragi cu ocazia Sărbătorilor: cardurile White Christmas, Jingle Bells şi Santa Spa. Acestea  costă 250, 500 de lei şi, respectiv, 700 de lei. Valoarea cardurilor constă în diverse terapii, care presupun împachetări şi un masaj clasic relaxant. Detalii pe www.edenspa.ro.

Aromele de Crăciun, scorţişoara şi portocalul

Potrivit reprezentanţilor firmei, cele mai solicitate arome sunt în această perioadă cele de scorţişoară şi de portocal. Preţul unei şedinţe de răsfăţ variază între 60 şi 360 de lei, în funcţie de serviciile oferite. Alte firme deschise de sărbători, unde bucureştenii pot avea parte de un adevărat răsfăţ sunt centrele de înfrumuseţare Allure Perfect Body (www.alluresalon.ro) din Calea Victoriei şi Lotus Sport (www.lotussport.ro) care oferă masaje de relaxare. La Allure, o şedinţă de masaj de relaxare de 30 de minute costă 30 de lei. Salonul este deschis pe 24, 29 şi 30 decembrie între orele 15.00 şi 21.00 şi pe 27 decembrie între 10.00 şi 14.00.

La salonul Lotus Sport, preţul unei şedinţe de masaj de o oră este de 50 de lei. „Unul dintre cele mai în vogă terapii este împachetarea cu guarana care ajută la catifelarea pielii, dar şi la relaxare, care costă 75 de lei“, a explicat Dana Beltechi, managerul salonului. Firma este deschisă pe 27, 28 şi 29 decembrie în intervalul orar 8.00-22.00 şi pe 30 decembrie între orele 9.00 şi 18.00.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite