Radu Simion, alpinistul care vinde servicii IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Tânărul care lucrează în viaţa de zi cu zi într-o firmă de IT a reuşit să excaladeze cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus, din Munţii Caucaz, de 5.642 metri. Urmează Vârful Korjenevskaya, din Munţii Pamir, de 7.105 metri.

Bărbatul este pasionat de munte încă din copilărie, când părinţii lui îl luau cu ei în drumeţii. „Atunci cred că am prins gustul aventurii. Însă adevarata dragoste pentru munte şi alpinism mi-a fost insuflată, oarecum involuntar, de tatăl meu, când mi-a dat să citesc cartea «Himalaya - Cucerirea giganţilor lumii»“, o cronică fără egal a explorării şi ascensiunii celor mai înalte  vârfuri din lume. Din acel moment nu am visat decât să ajung într-o bună zi să le escaladez“, povesteşte tânărul.

Astfel, în primul an de facultate, Radu a început să lucreze la îndeplinirea visului său - s-a apucat de căţărări în toamna lui '98, imediat după ce a intrat la ASE. Atunci a participat la nişte cursuri de alpinism organizate de regretatul Mihai Cioroianu - la vremea aceea cel mai bun alpinist român.

„Moartea sa prematură, un an mai târziu, pe celebrul vârf K2, m-a afectat foarte mult, însă chemarea muntelui a fost mai puternică şi în următorii ani escaladările au căpătat un rol predominant în viaţa mea“, explică Radu.
 
A cucerit cel mai înalt vârf din Europa

Au urmat apoi o serie de expediţii în străinătate. În 2002, a urcat pe vârful Mont Blanc din Munţii Alpi, care are o înălţime de 4.807 de metri. „Am luat-o pe un traseu foarte frumos. Această primă ascensiune în Alpi m-a făcut să am încredere în forţele proprii, astfel încât am încercat şi alte vârfuri din aceşti masivi, printre care Aiguille d'Argentiere, Breithorn şi Weisshorn. Unele s-au lăsat cucerite, altele nu“, recunoaşte Radu. 

În 2004, s-a gândit să încerce Munţii Caucaz. „A fost o expediţie plină de peripeţii şi situaţii neprevăzute în îndepărtatul Caucaz. Aici am reuşit ascensiunea vârfului Elbrus, de 5.642 de metri - cel mai înalt vârf al Europei. A fost o experienţă extraordinară“, îşi aminteşte alpinistul.

Peste o lună va înfrunta Pamirul

Înainte de fiecare expediţie, Radu se antrenează intens: face jogging, merge cu bicicleta, face căţărări la panou şi ture cât mai dese la munte. În această perioadă se antrenează foarte mult, mai ales că peste o lună are de înfruntat cea mai mare provocare din cariera lui de alpinist de până acum: vrea să urce pe Vârful Korzhenevskaya din Munţii Pamir, care are o înălţime de 7.105 metri.

„Va fi cea mai complexă expediţie de până acum pentru mine. Va dura aproximativ o lună. Până acum am avut ieşiri mai scurte, de maximum trei săptămâni“, recunoaşte gălăţeanul.

În viaţa de zi cu zi, când nu este în „creierul“ munţilor, Radu lucrează în vânzări de servicii IT. Tânărul recunoaşte că nu îi este mereu uşor să împace hobby-ul său, care îi cere foarte multe resurse, cu munca, dar se străduieşte. „Cel mai greu este când plec în expediţii de lungă durată. Atunci, cele două activităţi nu se împacă deloc. La expediţia din iulie, însă, am avut noroc, pentru că şefului meu i-a plăcut iniţiativa mea şi m-a sprijinit“, spune Radu.
 
Întrebări şi răspunsuri

Ai o echipă anume cu care mergi tot timpul în expediţii sau diferă de la o călătorie la alta?
În expediţii am mers mai mereu cu oameni de încredere, pe care îi cunoşteam, dar în general diferă de la o expediţie la alta.
 
Familia este de acord cu expediţiile?
Mama îşi face foarte multe griji de fiecare dată când plec, dar toţi membrii familiei au încredere în mine că sunt atent şi ştiu să renunţ la o ascensiune când devine prea riscantă.
 
PROFIL

Născut: 25 martie 1977, Galaţi
Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine - Secţia Franceză, de la Academia de Studii Economice din Bucureşti
Familie: Are o prietenă pe care o cheamă Adina
 
Ce-i place

„Îmi place foarte mult fotografia. Am un aparat profesional fără de care nu plec niciodată în expediţii. Cu bateriile e mai greu, pentru că există riscul să se strice de la frig, dar le ţin foarte aproape de corp ca să le mai încălzesc“, spune Radu.
 
Ce nu-i place

„Urăsc nesimţirea. Nu suport oamenii ipocriţi. Din păcate, prin natura jobului, întâlnesc tot felul de oameni. De asemenea, detest răutatea gratuită“, mai spune alpinistul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite