RATB cumpără autobuze Mercedes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

eşalonat, în 2006, patru sute de unităţi, iar în 2007, restul de o sută.Autobuzele au motoare ecologice Euro 3, respectând cerinţele europene în legătură cu mediul. Sunt adaptate pentru

eşalonat, în 2006, patru sute de unităţi, iar în 2007, restul de o sută.
Autobuzele au motoare ecologice Euro 3, respectând cerinţele europene în legătură cu mediul. Sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi şi au podeaua total coborâtă. Toate echipamentele sunt performante şi silenţioase. Cele 500 de autobuze vor costa 94 de milioane de euro şi vor fi produse la Uzinele din Mainheim, Germania. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, prima tranşă de 60 de autobuze va ajunge în Bucureşti în luna iunie 2006, urmând ca, din luna iulie, să fie introduse pe trasee centrale ale oraşului. Numărul mare de mijloace de transport va permite acoperirea unei arii mari din Capitală. Primele vor fi introduse pe arterele centrale, conform directorului regiei de transport public, Gheorghe Aron. Achiziţia autobuzelor face parte dintr-un concept mult mai larg, în care municipalitatea vrea ca transportul în comun să preia cât mai mulţi călători din Bucureşti, pentru a diminua traficul individual. O parte din traseele RATB vor fi regândite, pentru a nu se mai suprapune cu liniile de metrou. Parcul de tramvaie şi de autobuze deţinut în momentul de faţă de RATB nu satisface cerinţele bucureştenilor, atât din punct de vedere al orelor de transport, cât mai ales al confortului. Peste două treimi din autobuzele din Bucureşti şi-au depăşit durata de viaţă. Parcul de maşini este foarte uzat şi necesită cheltuieli mari de exploatare. Autobuzele şi troleibuzele au o durată de viaţă de opt ani şi tramvaiele de 15 ani. La autobuze, gradul de uzură e de 90%. Pe străzile Bucureştiului încă mai circulă autobuze care au depăşit în circulaţie 20-21 ani, construite la vechea uzină "Autobuzul", înainte de 1989.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite