Bucureşti: Film cu suspans la RADEF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor “Româniafilm” (RADEF) a ţinut astăzi o şedinţă la cinema Patria, în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia cinematografelor.  


Situaţa jalnică a cinematografelor administrate de RADEF a născut un conflict de proporţii între sindicaliştii şi conducerea regiei.

Maria Marinescu, consilier juridic şi vicepreşedinte al sindicatului, spune despre conducere că este ilegală: „După suspendarea directorului general Mihai Ţintea, urmărit penal de DNA pentru gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu şi pentru producerea unui prejudiciu de 2,5 milioane de euro, s-a instaurat o conducere interimară, care este ilegală, deoarece nu a fost numită prin ordin al ministrului de resort, conform regulamentului RADEF.”

Conducerea este acuzată că tolerează strategiile nerentabile de marketing pentru a face jocurile marilor agenţii imobiliare.
„Managementul prost este susţinut de conducerea interimară pentru a menţine criza în care ne aflăm cu scopul de a demonstra nefuncţionalitatea şi implicit necesitatea de a ceda cinematografele. Aceste persoane flotante din funcţia de director general servesc interesele imobiliare străine regiei şi, evident, în dezavantajul acesteia”, spune Vasile Şomăcescu, şeful Departamentului Juridic (suspendat temporar pâna la 3 august). De cealaltă parte, Elena Incrosnatu, director adjunct al RADEF spune că „noul director general, care a venit de o lună are o viziune nouă şi este convins că va redresa regia”.

Tot pentru redresarea regiei , directorul economic, Marcel Neguţi este de părere că RADEF trebuie să ajungă la o întelegere cu una din cele două mari companii distribuitoare de filme.
„Ieşirea din această situaţie ar fi să ajungem la un consens cu măcar unul din marii distribuitori de filme, Intercom sau Roimage, pentru că am ajuns să ţinem spectacole cu unul sau doi plătitori”, explică Neguţi. 
  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite