Bucureşti: Provincialii au dat năvală la liceele din Capitală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele două ore ale dimineţii aproximativ 850 de elevi din provincie au depus dosare la unităţile de învăţământ din Capitală. Cu toate că fişele de înscriere la liceu pot fi completate până joia viitoare, elevii care au promovat clasa a VIII-a s-au înghesuit să-şi depună opţiunile de astăzi.

Însoţiţi de părinţi, bunici, fraţi, surori sau alte rude, elevii din provincie care au terminat clasa a VIII-a au venit astăzi la Şcoala nr.1 „Sfinţii Voievozi“ din sectorul 1 pentru a se înscrie la liceele din Capitală.

Aici este organizat singurul centru special pentru elevii din alte oraşe. Deşi micuţii se pot înscrie până pe 25 iunie, curtea Şcolii nr.1 era azi-dimineaţă plină de oameni.

„Am preferat să venim de astăzi, pentru a nu rămâne pe-afară. Mai bine să nu riscăm să piardă un loc la liceu“, a spus Maria Dumitru, o mămică din comuna Floreşti, judeţul Giurgiu, venită la înscriere cu fiul ei Mircea.

„Deşi părinţii au fost informaţi cu privire la faptul că îşi pot înscrie copiii până la 25 iunie, se pare că mulţi dintre ei au preferat să se înghesuie astăzi la alegerea opţiunilor“, a subliniat Iuliana Soare, directoarea unităţii de învăţământ.

Cei mai mulţi sunt ilfoveni
Majoritatea micuţilor provinciali provin din judeţul Ilfov, de unde s-au înscris pe liste, doar azi-dimineaţă până la ora 10.00, aproximativ 600 de elevi. Judeţul Giurgiu este următorul pe listă, de aici provenind aproximativ 200 de elevi care au fost prezenţi la înscriere.

„O să încercăm să înscriem cât putem de mulţi de astăzi până la ora 17.00. Cei pe care nu putem să îi înscriem astăzi, vor trebui să vină zilele următoare“, a adăugat Iuliana Soare.

Conform statisticilor din anii trecuţi, se aşteptă ca aproximativ 2.000 de elevi veniţi din alte oraşe să se înscrie la unul din liceele din Capitală.

Înscrierea se face până la 25 iunie
Admiterea la liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere compusă din media generală obţinută la tezele cu subiect unic şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Fiecare are o pondere de 50%.

Excepţie fac liceele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a limbii moderne şi clasele cu predare în limbile minoritare, pentru care se susţin şi probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă.

În completarea fişelor de înscriere, elevii sunt sfătuiţi de Ministerul Educaţiei să facă opţiuni realiste, alegând liceele la care media de admitere din anul precedent a fost cu cel mult un punct mai mare decât media de admitere a candidatului.

De asemenea, pentru a spori şansele de reuşită, se recomandă completarea unui număr cât mai mare de opţiuni. Elevii care au terminat gimnaziul şi vor să urmeze cursurile în Bucureşti au la dispoziţie 287 de licee. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite