Protestează de ieri dimineaţă pe acoperiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 15 persoane care au început să protesteze ieri dimineaţă urcându-se pe clădirea din faţa Primăriei sectorului 5 se aflau şi aseară pe acoperiş, la aproape 20 de ore de la începutul

Cele 15 persoane care au început să protesteze ieri dimineaţă urcându-se pe clădirea din faţa Primăriei sectorului 5 se aflau şi aseară pe acoperiş, la aproape 20 de ore de la începutul protestului.

Ei îi cer primarului de sector, Marian Vanghelie, locuinţe sociale şi ameninţă că nu vor coborî de pe clădire până nu vor fi ajutaţi. Forţele de ordine aflate aseară târziu la faţa locului spuneau că, în timpul zilei, un negociator a încercat să-i convingă să coboare, dar aceştia au refuzat, iar negociatorul a plecat acasă.

Aseară târziu, lângă clădire se aflau aproape 20 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, două maşini de pompieri, o salvare, un echipaj Smurd şi mai multe maşini de poliţie.

Forţele de ordine nu încercau să-i convingă pe protestatari să coboare de pe clădire, ci se aflau acolo doar pentru a interveni în caz că vreunul dintre ei se aruncă sau se simte rău.

Un pompier a declarat că protestatarii au luat cu ei pături şi mâncare. „Au blocat intrarea pe acoperiş, aşa că nu putem ajunge la ei. Aşteptăm, ce să facem”, spunea, aseară, pompierul, frecându-şi mâinile de frig.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite