Bucureşti: Protest spontan al politehniştilor fără loc în cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de studenţi ai Facultatii de Ingineria şi Managementul  Sistemelor Tehnologice (IMST) din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti au protestat astăzi la rectoratul instituţiei, nemulţumiţi că nu au primit locuri în cămin.

Alţii s-au plâns că deşi au fost cazaţi la începutul săptămânii, astăzi au fost evacuaţi.

“Eu ce fac? Dorm pe stradă?!”

“S-a făcut o greşeală. După ce m-au cazat , am fost dat afară. Iniţial, au spus că toţi cei cu trei restanţe primesc cămin. Cu aproximativ o săptămână înainte de cazare au spus că  trebuie să ai minimum două restanţe pentru a primi loc. Eu ce fac? Dorm pe stradă?!”,  s-a plâns unul dintre studenţi.

“Au declarat mai puţine restanţe”

Reprezentanţii IMST spun că au fost foarte multe cereri de cazare şi prea puţine locuri. Astfel, 300 de studenţi au rămas pe dinafară.

 “Au fost studenţi care au declarat pe propria răspundere că au două restanţe deşi aveau mai multe”, a declarat prodecanul facultăţii, Tiberiu Dobrescu.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), prin programul său DNA-ul Studenţesc, a intermediat discuţia dintre studenţi şi conducerea facultăţii şi a obţinut o întâlnire cu toţi prodecanii tuturor facultăţilor din Universitatea Politehnică.

“UNSR a reuşit să obţină mâine, după deschiderea anului universitar o întâlnire cu studenţii şi cu conducerea universităţii pentru a găsi soluţii pentru ceicare nu primesc loc în cămin”, a declarat preşedintele UNSR, Ion Poenaru.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite