Stiri din Bucuresti

Protest împotriva „numărului fiarei“

2 februarie 2009, 21:21 |  Autor: Alexandru Saulea  | 

 

Preoţii le-au spus manifestanţilor că cipurile din noile paşapoarte sunt însemnate cu numărul 666. Protestatarii se tem că cipurile îi vor duce în păcat. Ei afirmă că vor renunţa la acte.

Aproape 300 de bucureşteni au protestat, ieri, începând cu ora 12.30, pe Dealul Mitropoliei împotriva Hotărârii de Guvern nr. 1566/15.12.2008, care prevede introducerea cipurilor biometrice în toate documentele de identitate.

Protestul a început cu o rugăciune rostită de părintele Irimia de la Mănăstirea Petru Vodă, apoi organizatorii au ridicat volumul staţiei pentru ca cei prezenţi să poată asculta versurile melodiei hip-hop „România trezeşte-te”, interpretată de formaţia Moromeţii.
„Nu sunt de acord cu introducerea sistemului biometric. Acum le introduc în acte, apoi în noi. Nu voi accepta să îmi fac un astfel de buletin sau paşaport”, a spus Petre, un student de 22 de ani la Jurnalism.

„Nu suntem oi, să ne puneţi cipuri voi”

Mulţi dintre cei prezenţi au venit îndrumaţi de părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ, cel care a lansat această campanie împotriva cipurilor biometrice.

„Părintele (n.r. Iustin Pârvu) a spus să nu luăm cipurile, au numărul 666. Ne pun cipuri şi nu mai putem să mergem să vindem şi să cumpărăm nimic din piaţă pentru că avem semn cu diavolul pe frunte”, explica Adriana Matei de 62 de ani, care a venit tocmai din Ploieşti, cu binecuvântarea preotului, pentru a lua parte la protest.

Ea a adăugat că, „dacă mă obligă să îmi fac paşaport din ăsta, nu îmi mai fac deloc. Vroiam să mă duc la Ierusalim, dar mai bine mor decât să am din ăsta”. Cei prezenţi susţin că toţi creştinii ar trebui să protesteze împotriva cipurilor biometrice şi că ei nu îşi vor mai face buletine sau paşapoarte, pentru a nu intra în păcat.

Ideea de cipuri sub piele dezvoltă paranoia

Protestatarii doresc ca toţi românii să se alăture cauzei lor. „Mă aşteptam să fie mai multă lume. Ceea ce facem noi ar trebui să facă orice creştin”, a spus Elena Bălăcean, fostă profesoară. Ea a adăugat: „Vreau să fiu liberă, nu să mă duc la baie şi să mă vadă. Nu pun ei aparatură în mine”.

Părintele Irimia susţine că următorul pas al autorităţilor este de a introduce cipul în piele. „Lumea şi copiii nu cunosc multe despre acest subiect, pentru că nu i-a interesat. Tinerii ştiu toţi fundaşii şi atacanţii echipelor de fotbal, dar nu ştiu să îşi facă cruce”, a declarat, pentru Adevărul, Părintele Irimia. El a adăugat că, „dacă numărul 666 a intrat în corpul uman, acesta pierde harul de la botez”.

M-am oprit aici, când mă duceam la biserică. Protestez pentru că nu avem pâine şi ce să mâncăm.

Ana,enoriaşă

Ne pun cipuri şi nu mai putem să mergem să vindem şi să cumpărăm nimic din piaţă, pentru că avem semn cu diavolul pe frunte

Adriana Matei, pensionară
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole