Procurorii DIICOT fac percheziţii la vila şi firmele omului de afaceri libanez Said Baaklini. Prejudiciul este de peste 35 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri libanez este suspect în dosarul Rodipet pentur acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani. În acest moment sunt în derulare opt percheziţii în vila lui Baaklini din Ştefăneşti şi la sediile firmelor sale, dar şi în alte şapte locuinţe din Bucureşti şi Snagov.

Ancheta vizează modul în care a fost devalizată compania Rodipet. Prejudiciul de care vorbesc anchetatorii ar fi de aproximativ 35 de milioane de euro.

Poliţiştii şi procurorii vizează ridicarea mai multor documente financiare contabile şi a altor mijloace materiale de probă utile în soluţionarea cauzei.

Acţiunea de astăzi este o continuare a documentării investigative a activităţii unui grup suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni economice.

În urmă cu un an, în cursul lui 2010, a fost începută urmărirea penală împotriva a nouă persoane din anturajul lui Baaklini. Aceştia sunt suspectaţi că  prin intermediul mai multor firme, aproximativ 70 de societăţi comerciale, au săvârşit infracţiuni de delapidare, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani,  prejudiciind statul român.

În cauză, cercetările au fost demarate în cursul anului 2009. Din cercetări s-a reuşit probarea unui prejudiciu în cuantum de peste 35,5 de milioane de euro. De asemenea, a  reieşit că la comiterea infracţiunilor au participat şi alte persoane, care deţineau diverse funcţii şi calităţi în societăţile comerciale deţinute de grupul infracţional, asupra lor efectuându-se cercetări în vederea stabilirii participaţiei, potrivit reprezentanţilor IGPR.

Membrii grupării sunt suspectaţi că, profitând de inexistenţa controlului post-privatizare, a controalelor vizând respectarea regulilor financiare dar şi de poziţia dominantă în AGA, au desfăşurat o politică de falimentare a societăţii concretizată în încheierea unor contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare, vânzare, prestări servicii, total defavorabile societăţii.

Alte pecheziţii în urmă cu un an
La data de 22 iunie 2010 poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul poliţiştilor D.C.C.O. – IGPR, a jandarmilor de la Direcţia Generală a Jandarmeriei Bucureşti şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”, s-au efectuat 36 de percheziţii domiciliare, în Municipiul Bucureşti şi Judeţele Ilfov şi Constanţa, inclusiv la sediile firmelor. În cauză s-a beneficiat de suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Totodată, s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile şi imobile. Astfel, au fost indisponibilizate 25 de imobile şi 156 de autovehicule şi utilaje, iar mai multe persoane au fost escortate la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală pentru audieri.

Said Baaklini este asociat şi administrator la firma SC Libarom Agri SRL. În anchetă este implicat şi Hassan Awdi, unul dintre patronii Rodipet, potrivit unor surse judiciare. Urmărirea penală a celor nouă persoane care au fraudat societatea Rodipet cu 35,5 milioane de euro a început în 22 iunie 2010. Profitând de lipsa controalelor ce vizează respectarea regulilor financiare, în perioada post privatizare, administratorii SC Rodipet SA au dus o politică de falimentare a societăţii, prin încheierea unor contracte de împrumut, vânzare, prestări servicii, defavorabile societăţii. Astfel s-a ajuns la prejudiciul de 35,5 milioane de euro.

Potrivit DNA, Said Baaklini a fost trimis în judecată în luna februarie de procurorii anticorupţie pentru tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite