Bucureşti: Primul campionat de tenis în scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La „Motivation Romania Open” participă sportivi din Grecia, Austria, Bulgaria, Moldova, Slovacia, Anglia şi România

Turneul de tenis, care este inclus în circuitul Federaţiei Internaţionale de Tenis 2009-NEC Tour, a început de astăzi la Arenele BNR din Bucureşti şi se va încheia duminică.

România găzduieşte pentru prima dată un turneu din circuitul Federaţiei Internaţionale de Tenis pentru sportivii în scaun cu rotiel. Astfel, competiţia din ţara noastră se alătură celor peste 100 desfăşurate în lume.

Alături de Jocurile Paralimpice, aceste competiţii de sport adaptat demonstrează talentul şi tenacitatea de care dau dovadă persoanele cu dizabilităţi, susţinând integrarea lor în societate.

Aceasta este prima competiţie din România la care se pot obţine puncte ITF (International Tennis Federation n.r.). De acum, turneul va intra în acest circuit şi se va desfăşura anual. La această primă ediţie participă sportivi de performanţă din şapte ţări europene. Unii trăiesc doar din practicarea acestui sport”, a spus Elena Filip, director adjunct al Fundaţiei Motivation Romania.

Favoritul numărul unu este un slovac
Cel mai bun sportiv român, Stelian Mătreaţă, nu a putut participa la această competiţie din cauza unor probleme de sănătate, dar îi urmăreşte şi îi încurajează pe colegii lui pe toată durata competiţiei. „Favoritul numărul unu este David Chabrecek din Slovacia, care este clasat pe locul 71 ITF, iar noi ne punem speranţele în Ciprian Anton. El are cea mai mare experienţă dintre sportivii noştrii”, a mai spus Elena Filip.

La turneul feminin, Crina Ţugui, cea care a mai participat şi la Jocurile Paralimpice de la Beijing, are şanse mari să prindă un loc pe podium. Ea va trebui să se lupte pentru câştigarea turneului cu sportive la fel de valoroase, cum ar fi englezoaica Debbie Brazier, locul 50 ITF.

Tenisul în scaunul rulant a fost fondat în 1976, când Brad Parks a lovit pentru prima oară o minge de tenis dintr-un scaun rulant şi şi-a dat seama de potenţialul acestui nou sport. Meciurile pot avea loc pe orice teren standard, fără modificări pentru rachete sau mingi.

Regulile tenisului în scaunul rulant sunt la fel ca cele din tenisul clasic, aşa cum sunt ele specificate de ITF, cu mici excepţii.

Turneul Internaţional de tenis NEC în scaun rulant a fost inaugurat în 1992, cu 11 etape internaţionale, dar a crescut în dimensiuni şi popularitate.

În anul 2008, numărul de competiţii a ajuns la 130, disputate în 37 de ţări, în 2009 Campionatul NEC de tenis în scaun rulant a depăşit 150 de turnee.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite