Bucureşti: Primăriei Capitalei i-a stat ceasul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au aprobat o licitaţie de trei milioane de lei pentru 20 de ceasuri stradale, edilii au realizat că nu au bani.

Sumele ce ar fi trebuit alocate pentru ceasuri, cruci şi flori vor rămâne momentan la buget.

Primarul general, Sorin Oprescu,  a anunţat ieri că a renunţat la ceasurile care ar fi trebuit să populeze spaţiul verde din Bucureşti şi la proiectul amplăsării unei cruci din flori la Patriarhie. Cele două „fantezii“ iniţiate de Adminsitraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) din cadrul Primăriei Capitalei ar fi costat municipalitatea aproape 3.300.000 de lei.

Licitaţiile acestora vor fi astfel oprite, după ce edilii au realizat brusc că în vreme de criză achiziţia de mobilier urban nu reprezintă o urgenţă, în ciuda faptului că au fost aprobate iniţial. „Am decis oprirea achiziţiei de ceasuri publice, anularea realizării monumentului arhitectural de la Patriarhie şi achiziţia de mobilier urban, considerându-l prea scump şi nu foarte urgent. Vom analiza toate proiectele de investiţii şi vom face o reprioritizare a lor”, a declarat Oprescu.

Autorităţile strâng cureaua

Potrivit anunţului de participare publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii, ALPAB intenţiona să contracteze „lucrări de reparaţie, recondiţionare, înlocuire şi punere în funcţiune a unor ceasuri din  Municipiul Bucureşti”, în valoare de aproximativ 3.000.000 de lei.

De asemenea, strategia de economisire a municipalităţii se bazează şi pe renunţarea la un monument în formă de cruce, din flori, care urma să  fie amplasat în parcul Unirii şi ar fi costat alte 300.000 de lei. Crucea de flori din faţa Patriarhiei ar fi reprezentat, potrivit proiectului, „simbolistica acestei instituţii, respectiv credinţa creştină a poporului român“.

Chiar dacă bucureştenii vor folosi, în următoarea perioadă ceasurile personale ca să afle ora exactă, reprezentanţii autorităţilor locale susţin că proiectele importante derulate de municipalitate nu vor avea de suferit şi vor fi continuate indiferent de măsurile anti-criză din perioada următoare. Printre acestea se numără proiectele de infrastructură, dintre care cele urgente sunt Pasajul Basarab şi Stadionul Naţional „Lia Manoliu“. 

Totodată, primarul Oprescu estimează că Pasajul Unirii va fi terminat până în 15 septembrie, când vor intra în şantier pasajele Victoriei şi Lujerului.

Funcţionarilor li se pregăteşte ceva

Odată cu ceasurile şi cu monumentele, Primăria Capitalei va renunţa şi la o parte dintre angajaţi. Potrivit primarului Sorin Oprescu, măsura este necesară pentru reducerea cheltuielilor de personal. Pentru aceasta, primarul doreşte implementarea propriei organigrame care, până în prezent, nu a fost acceptată de consilierii municipali pe ordinea de zi. 
Pe de altă parte, Oprescu a declarat că va avea în această săotămână discuţii cu toţi cei 48 de directori din instituţiile subordonate primăriei şi consiliului general, pentru a decide soarta celor 23.500 de angajaţi.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite