Primăria Ploieşti demolează construcţiile ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De săptămâna viitoare, vor fi puse la pământ garajele de pe Strada Rapsodiei, proprietarii având timp să le desfiinţeze singuri până atunci.

Ploieştenii care şi-au ridicat un garaj sau o copertină metalică ori au construit un balcon la parterul blocului fără a obţine o autorizaţie de construcţie de la Primăria Ploieşti vor fi nevoiţi să renunţe la acestea. În această perioadă, Administraţia Domeniului Public şi Privat (ADPP) din cadrul Primăriei Ploieşti desfiinţează imobilele ilegale. De la începutul anului, reprezentanţii ADPP Ploieşti au primit aproximativ 97 de dispoziţii de desfiinţare a construcţiilor ridicate ilegal pe domeniul public al municipiului, din partea Direcţiei de Dezvoltare Urbană Prahova. “Până în acest moment au fost desfiinţate 29 de construcţii, alte 62 aflându-se în curs de desfiinţare”, explică purtătorul de cuvânt al ADPP, Adela Frăţilă. Garajele, copertinele, gardurile şi anexele clădirilor construite ilegal pe străzile Romană, Gheorghe Doja, Fluturilor, Aleea Vărbilău, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Rubinelor, Leului, Crişan şi Rapsodiei au fost deja ridicate de pe domeniul public în cadrul acestei acţiuni. Demersul municipalităţii vizează însă şi alte construcţii, precum cele amplasate pe străzile Gheorghe Doja,  Găgeni, Crizantemelor, Andrei Mureşan, Rozetei, Triumfului, Rapsodiei. Azi-dimineaţă, lucrătorii ADPP Ploieşti au desfiinţat în zona pieţei din cartierul Malu Roşu o tarabă şi o baracă ale căror proprietari nu sunt cunoscuţi.

Termen de 10 zile

După ce primesc dispoziţia de desfiinţare din partea Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană, angajaţii ADPP trimit prin poştă somaţii în scris, cu confirmare de primire, către proprietarii construcţiilor ridicate fără autorizaţie pe domeniul public. De la primirea acestei somaţii, proprietarii au la dispoziţie cinci zile pentru a desfiinţa singuri construcţia ilegal ridicată. Dacă în acest termen construcţia nu a fost demolată, reprezentanţii ADPP lipesc somaţii pe construcţiile respective pentru a anunţa deţinătorul imobilului că în 48 de ore construcţia sa va fi desfiinţată. Etapele acestei proceduri durează în jur de zece zile lucrătoare.

Recuperarea bunurilor

Ploieştenii care nu şi-au strâns improvizaţiile singuri şi ale căror bunuri au rămas în construcţiile ilegale la momentul demolării acestora au posibilitatea de a-şi recupera obiectele personale de la ADPP Ploieşti. Astfel ei vor primi o scrisoare prin care vor fi anunţaţi că îşi pot redobândi bunurile, dar nu înainte de a achita o sumă de bani. “Acest tarif reprezintă valoarea operaţiunilor de dezmembrare, transport şi depozitare a materialelor respective”, spune Adela Frăţilă. Tariful se calculează în funcţie de numărul de zile de depozitare a acestor obiecte. Astfel, în primele  15 zile, preţul este 2 lei/mp/zi, iar pentru restul perioadei este 3 lei/mp/zi. Aceste obiecte vor fi depozitate la ADPP doar 45 de zile de la primirea înştiinţării. În cazul în care proprietarii nu se prezintă pentru recuperarea bunurilor rezultate în urma unei demolări, materialele  respective vor intra în proprietatea ADPP Ploieşti.

Maria Tănăsescu, pensionar
„E bine că demolează garajele şi chioşcurile nefolosite, că abia se face mai mult spaţiu pentru pietoni pe stradă şi ne este şi nouă mai bine”.

Iulian Stroe, şofer profesionist
„Am vrut să-mi fac şi eu un garaj lângă bloc, dar când mi-au spus de la Primărie de câte hârtii e nevoie şi câte drumuri trebuie să fac ca să obţin autorizaţia, m-am lăsat păgubaş”.

Vasile Mărgăritescu, inginer
„Este şi o chestiune de bun simţ la mijloc, pentru că oamenii nu înţeleg că nu poţi să faci un gard sau o anexă care arată jalnic, doar pentru că te consideri mai presus de restul vecinilor şi mai ales de lege”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite