Prețul căldurii: Facturi mai mari decât anul trecut pentru bucureșteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facturile la întreţinere se vor scumpi în această iarnă și acest lucru va fi simțit de aproape toți locuitorii Capitalei care sunt dependenţi în proporţie de 80% de sistemul centralizat prin care primesc căldură şi apă caldă.

Bucureștenii beneficiază de mai bine de o săptămână de agent termic și se gândesc tot mai mult la prima factură din această iarnă care le va arăta cât înseamnă majorarea prețului la gigacalorie care a fost votată în luna august de către consilierii generali.

Astfel, bucureștenii vor plăti cu 30% mai mult la întreţinere faţă de anul trecut, ca urmare a majorării preţului gigacaloriei de la 1 august de la 125 la 170 de lei. Conform noului tarif, bucureştenii vor plăti întreţinerea cu 40 sau chiar 90 de lei mai mult decât anul trecut, în funcţie de numărul de camere ale apartamentului.

Întreţinere de 308 lei, faţă de 225 de lei


O familie de patru persoane care locuieşte într-un apartament cu patru camera ar trebui să plătească anul acesta, în luna decembrie, 308 lei faţă de 225 de lei, cât a plătit anul trecut. Preţul este calculat de RADET pentru un consum mediu de 1,816 de gigacalorii.

În luna ianuarie 2012, aceeaşi familie care a plătit anul acesta 212 lei va achita 291 de lei. Cei care vor simţi mai puţin mărirea preţului la căldură vor fi bucureştenii care stau în garsoniere.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti asigură, în prezent, producerea, transportul şi distribuţia căldurii pentru 1, 7 milioane de locatari din circa 570.000 de apartamente grupate în 8.600 de blocuri.

Cât costă încălzirea la centrala termică

Bucureştenii care nu vor să mai depindă de RADET, mai pot apela la montarea de centrale termice proprii, investiţie care se ridică la aproape 10.000 de lei sau chiar mai mult. Un prim pas este debranşarea de la RADET pentru care trebuie plătit un aviz de 60 de lei, plus 85 de lei pe calorifer.

“În medie, pentru o centrală termică la un apartament cu două camere, investiţia este de 6.000 - 8.000 de lei, sumă care include şi cheltuiala pentru înlocuirea caloriferelor, a ţevilor şi restul de materiale”, a declarat Mihai Văduva, patronul unei firme de montat centrale termice.

La instalaţia interioară, aproape 1.000 de lei costă numai avizele şi execuţia lucrării. Specialistul a mai explicat că un pas important este conectarea la coloana de gaz care implică nişte costuri ce depind de înălţimea la care se află apartamentul în clădire.

Factura lunară după acoperirea tuturor cheltuielilor va fi cu aproximativ 100 de lei mai mică decât în sistemul centralizat.

Investiţia de amortizează în aproximativ zece ani. Odată montat un astfel de sistem de încălzire, factura la gaze în luna de vârf a iernii poate ajunge la 300 de lei pentru un apartament cu două camere, situat într-un imobil fără termoizolaţie.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite