Premieră! Se demolează primul bloc ridicat ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a decis desființarea unui bloc de zece etaje, amplasat pe un teren privat din centru Capitalei pentru că nu a fost respectată autorizaţia de construcţie

Pe strada Aurel Vlaicu, la numerele 120-122 se află un bloc înalt de zece etaje, aproape finisat, care, pe lângă faptul că distruge frumuseţea zonei alcătuită din case de doar câteva etaje, fură din lumina vecinilor. Constantin Nicolae, proprietarul casei aproape lipite de acest bloc a dat în judecată constructorul pentru că i-a distrus casa. „Mi-au luat din curte circa 2,5 metri”, se plânge omul în timp ce vecina de partea cealaltă a imobilului spune că, de când s-a ridicat blocul, soarele nu mai pătrunde în bucătăria ei.

Constructorul poate face recurs

Construcţia imobilului a început în urmă cu trei ani. Dezvoltatorul, AML Construcţii Locuinţe a obţinut autorizaţie pentru a ridica cinci etaje cu destinaţia locuinţe şi birouri. În loc de cinci, constructorul a ridicat zece etaje după demolarea a două imobile cu regim de înălţime parter. Sesizată asupra ilegalităţii, primăria sectorului 2 l-a sancţionat contravenţional cu 5.000 de lei pe dezvoltator şi a cerut „intrarea în legalitate”, adică oprirea lucărilor şi dărâmarea etajelor în plus.

Nu s-a întâmplat însă nimic, aşa că în august anul trecut, primăria sectorului 2 a dat în judecată constructorului, pe Ion Chiriţă. Pe 5 iulie anul acesta, judecătoria a decis încadrarea construcţiei în parametrii autorizaţiei. „Întrucât amprenta la sol este mult mai mare decât cea permisă de autorizaţie, acest lucru nu se poate realiza decât prin desfiinţarea totală a construcţiei”, a declarat Dorina Bănişor, de la Asociaţia Pro-Do-Mo, parte şi ea în proces. Decizia judecătoriei, care este o premieră juridică în Bucureşti, poate fi atacată cu recurs.


Lucrările continuă

Reprezentanţii firmei constructoare nu au vrut să facă nicio precizare legată de subiect. Pe imobilul la care şi astăzi se lucra, se află un mash cu un număr de telefon la care se pot adresa eventualii cumpărători de locuinţe în imobil. „Din păcate nu vă mai pot da niciun fel de detalii, nu vinde şi nici nu închiriem deoarece blocul are o problemă”, a răspuns agentul imobiliar refuzând să dea detalii despre bloc sau despre cei care au cumpărat deja apartamente în bloc. Vecinii spun însă că o marte parte dintre acestea au fost deja vândute.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite