Poluarea în Capitală, ţinută în frâu cu ajutorul prognozei meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

poluării la un moment dat, într-un punct fix. Astfel, datele despre emisiile de noxe şi concentraţiile acestora, colectate din diverse puncte poluante, împreună cu prognozele meteo vor duce la

poluării la un moment dat, într-un punct fix. Astfel, datele despre emisiile de noxe şi concentraţiile acestora, colectate din diverse puncte poluante, împreună cu prognozele meteo vor duce la elaborarea unui sistem tridimensional de pronosticare al "transportului" noxelor în atmosferă, pe verticală şi orizontală.
Seful Serviciului de Monitorizare a Calităţii Aerului din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, Gabriel Ciuiu, a arătat, pentru Adevărul, că, pe lângă o monitorizare strictă a traseului noxelor în atmosferă, noul sistem implementat va permite aflarea destinaţiei acestora, precum şi gradul de concentraţie, în funcţie de viteza vântului, temperatura atmosferei, umiditate sau alţi parametri meteorologici şi de suprafaţă. "Vor fi instalate nişte aparate la furnalele agenţilor economici, spre exemplu CET-urile, care vor prelua date despre poluare. Acestea vor fi introduse într-un program de modelare, alături de datele meteo, obţinute de ANM, şi, astfel, vom şti cu exactitate unde anume vom avea depăşiri ale valorilor limită… Vom şti, spre exemplu, că peste 12 ore vom avea depăşiri într-un anume loc, ceea ce ne permite mult mai uşor să luăm măsuri exacte", a afirmat Ciuiu. Astfel, în funcţie de rezultatele obţinute, vor exista două direcţii de acţiune, pe termen scurt sau lung. În cazul în care cotele poluării devin alarmante într-un timp relativ scurt, într-un anume punct, responsabilii de proiect vor încheia nişte protocoale cu agenţii economici cei mai poluanţi, prin care se va acţiona rapid, direct asupra sursei scurgerilor de noxe. "Dacă fluxul noxelor este lent, se va face un fel de planificare urbană, pentru a putea acţiona pe termen lung şi pentru a ne putea consulta cu instituţiile medicale în legătură cu efectele asupra sănătăţii populaţiei", a arătat Ciuiu.

Aparatura Protecţei Mediului este învechită
Coordonatorul proiectului, cercetător principal 1 la ANM, Mihaela Caian, a precizat că, pentru "concretizarea" intenţiilor, s-a trecut deja la achiziţionarea de aparatură, fiind însă nevoie şi de "updatarea" sistemelor deja existente sau achiziţionarea de servere performante. "Noi am reuşit să aducem la standardele normale toate staţiile fixe de colectare date şi măsurare a poluării. Cu laboratoarele mobile stăm însă mai prost, acestea fiind şi învechite", a recunoscut reprezentantul Agenţiei de Protecţie a Mediului, Gabriel Ciuiu. Pe lângă ANM şi Agenţia de Protecţie a Mediului, la implementarea proiectului vor contribui şi Direcţia de Sănătate Publică, Institutul de Biologie şi Centrul de Planificare Metropolitană. Proiectul va fi desfăşurat pe o perioadă de trei ani, investiţia de aproximativ un milion de euro fiind suportată de Guvernul României cu cofinanţare europeană.

Bucureştiul este printre primele capitale din Europa Centrală şi de Vest care implementează un astfel de proiect. Coordonatorul proiectului, cercetătorul Mihaela Caian, a arătat că "deşi sisteme de prognoză atmosferică au foarte multe oraşe, sistemele de prognozare a poluării sunt mai rare, iar Bucureştiul este printre primele oraşe care îl implementează". "Este foarte important că acest sistem îl construim noi, şi nu îl aplicăm gata cumpărat din altă parte. Se dezvoltă la noi, prin mijloacele proprii", a precizat Mihaela Caian.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite