Bucureşti: Poliţia despre accidentul lui „Joe“: nu a fost grav!
0Fostul prieten al Elenei Băsescu, Ionuţ Daniel Gheorghe, zis Joe, a fost ieri implicat într-un accident rutier pe Şoseaua Kiseleff.
Victimele, patru cetăţeni canadieni, au fost transportate la spital, dar tot Poliţia spune că aceştia s-au ales doar cu o sperietură.
Patru cetăţeni canadieni, dintre care doi copii în vârstă de trei şi cinci ani au ajuns ieri la spital, în urma accidentului de pe şoseaua Kiseleff, în care a fost implicat Joe.
Potrivit purtătorului de de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, tânărul în vârstă de 27 de ani, despre care presa a scris că ar fi avut o relaţie cu Elena Băsescu, s-ar fi şicanat cu şoferul canadian în trafic.
Cei doi şoferi care circulau dinspre Piaţa Presei spre Arcul de Triumf ar fi ajuns astfel să se ciocnească, autoturismul Renault răsturnându-se.
Limuzina condusă de Joe, un Bentey Continental GT Sport, evaluat la aproximativ 200.000 de euro, a fost lovit doar pe partea dreaptă din faţă.
Joe a declarat ieri pentru Realitatea tv că şoferul maşinii Renault a apărut în faţa maşinii lui şi că nu l-a putut evita, lovindu-l în lateral. Potrivit aceleiaşi surse, el a mai precizat că circula pe banda întâi cu viteză legală.
Familia implicată în accident, la trei spitale
“Nu a fost un accident grav. Victimele s-au ales mai mult cu nişte zgârieturi şi o sperietură. În baza noastră au fost înregistrate cu diagonostice minore“, a explicat Daniel Piştea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere a Capitalei.
Şoferul, tată a celor doi copii aflaţi şi ei în Renault, a fost transportat la Spitalul Elias, iar soţia şi micuţii, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
“Nu au păţit nimic, dar un astfel de accident putea să pună problema unor leziuni. Pe copii i-am trimis la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru investigaţii, iar mama a dorit să meargă cu ei“, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Accidentul care a avut loc la ora 17.30, a blocat traficul rutier pe o bandă în jur de o oră.