Lui Piedone i s-a propus un avion, în contul unei datorii la bugetul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă care are o datorie la bugetul local al sectorului 4 i-a propus primarului Cristian Popescu-Piedone să-şi achite obligaţiile prin oferirea unui avion de linie, de tip MD-83.

Firma, după ce a obţinut de la Consiliul Local Sector 4 eşalonarea plăţii datoriei către buget şi şi-a achitat la zi ratele, a mai rămas cu o obligaţie de plată. Deşi suma restantă poate fi achitată  până cel mai târziu în anul 2015, conducerea acestei companii s-a gândit să stingă creanţa prin darea în plată spre Primăria Sectorului 4 a avionului.

„Noi avem nevoie de bani la Bugetul Local, nu de avioane! Dacă doresc să ne ajute în acest sens, îndeplinindu-şi obligaţia de contribuabili, să vândă avionul şi să achite datoria!”, a declarat Popescu-Piedone. „Îmi cer scuze, aeroport încă nu am construit, avem doar un heliport, în Parcul Lumea Copiilor, pe care nu pot ateriza în niciun caz avioane de linie!”, a mai spus primarul, amuzat de situaţie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite