Piaţa Revoluţiei, "port" pentru ambarcaţiuni de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Nimbus 320 Coupe costă cam 200.000 de euro

Capitalei cea mai scumpă ambarcaţiune de croazieră, Nimbus 320 Coupe, al cărei preţ sare de 200.000 euro, şi alte câteva zeci de bărci.
Doar aproximativ 300 de români pasionaţi de iahting deţin ambarcaţiuni de lux. Numărul este foarte redus, din cauza inexistenţei infrastructurii şi din cauza taxelor foarte mari, susţine Bogdan Craiciu, director general Mediaset, organizatorul evenimentului. Pe piaţa românească ar putea exista 100.000 ambarcaţiuni. România nu are porturi turistice. Are o singură marină la standarde europene, în Eforie Nord - Europa Yacht Club, care se află în proprietatea omului de afaceri George Copos. Taxele sunt şi ele mari. "Pentru o barcă de şapte metri accizele sunt de 30 până la 50%, la care se mai adaugă 20% alte taxe. Pentru o barcă de 100.000 euro ajungi să plăteşti 170.000 euro", a precizat Bogdan Craiciu. Specialiştii susţin că pasionaţii de bărci trebuie să fie îndrăgostiţi de apă. Bărcile nu sunt apanajul oamenilor bogaţi, ci al celor care au un hobby, în final unul costisitor. Întreţinerea unei bărci ajunge, în funcţie de tipul acesteia, până la 15.000 euro anual. Ambarcaţiunile sunt concentrate în Deltă şi în zona litoral, Dunăre sau la Snagov. Câţiva români foarte bogaţi le păstrează la Ibiza şi Monte Carlo. În următoarele patru zile, bucureştenii pot vizita expoziţia în aer liber, iar cei care au bani pot chiar să cumpere o barcă. Intrarea costă 100.000 lei.

Cea mai scumpă ambarcaţiune din Piaţa Revoluţiei, Ekaterina, este un Nimbus 320 Coupe, la preţ de 152.000 euro, fără accesorii, şi la care numai generatorul care face apa mării să fie potabilă costă 23.000 euro. Barca vine din Suedia şi este o casă de vacanţă, cu tot ce este necesar: salon, bucătărie complet echipată, două dormitoare, baie şi utilităţi - apă caldă, apă rece - prin surse proprii, electricitate. "Are nevoie doar de combustibil în rezervor, 340 litri pentru 12-14 zile", spune Viorel Bălănescu, reprezentantul firmei care deţine ambarcaţiunea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite