Huiduieli şi proteste la Ministerul Muncii. Botiş, criticat pentru "cea mai proastă lege din toate timpurile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru că negocierile privind stabilirea sectoarelor de activitate nu s-au finalizat. Înarmaţi cu pancarte şi fluiere, aceştia au ameninţat că, în cazul în care cerinţele lor nu vor fi luate în seamă, vor demara proteste şi la nivel local.

Protestarii au huiduit-o şi pe Sulfina Barbu, noul ministru al Muncii, investită în funcţie luni după-amiază în locul lui Sebastian Lazaroiu.

"Îmi doresc ca noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, să fie mai deschis dialogului decât cel care săptămâna trecută a iesit din dispozitiv. În opinia noastră, dacă noul ministru îşi va lua consilieri precum cei pe care i-a avut domnul Botiş, nu va putea veni cu nicio soluţie concretă în spaţiul public", a declarat unul dintre sindicalişti, într-o intervenţie la Antena 3.

Protestul a început miercuri dimineaţă, cu puţin timp după ce la Ministerul Muncii au venit fostul ministru al Muncii, deputatul Ioan Botiş, şi alţi membri ai Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor pentru a dicuta  "probleme care ţin de minister".

Botiş, criticat pentru moştenirea lăsată

În momentul în care Botiş a ieşit din Ministerul Muncii, cei peste 150 de sindicalişti au început să-l huiduie şi să strige "Hoţii!".

Botiş a încercat să discute cu protestatarii, care însă i-au reproşat că a lăsat moştenire "cea mai proastă lege (Legea dialogului social n.r.) din toate timpurile" şi că nu a creat locuri de muncă.

Sulfina Barbu a refuzat azi dialogul

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a plecat din minister fără a discuta cu sindicaliştii, precizând că miercuri este desemnat secretarul de stat Valentin Mocanu să poarte aceste discuţii.

Despre lozinca "Hoţii!" pe care o scandau protestatarii, Sulfina Barbu, ministru al Muncii de numai trei zile, a afirmat că libertatea de exprimare este un drept asigurat tuturor cetăţenilor.

Sulfina Barbu a mai spus că mâine va discuta cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale, însă sindicaliştii spun că nu vor renunţa la proteste şi chiar vor cere prelungirea acestora după 1 octombrie dacă nu va fi adoptată hotărârea de guvern privind sectoarele de activitate.

"Sperăm să declanşăm ceva odată cu aceste discuţii, dar noi vom continua pichetările până la apariţia hotărârii de guvern. De principiu, am vorbit la Primărie să putem prelungi autorizaţia de protest şi după 1 octombrie, dacă până atunci nu apare hotărârea de guvern privind stabilirea sectoarelor de activitate", a spus Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa".

Ieri, Bogdan Hossu a declarat pentru "Adevărul" că "Sulfina Barbu este al treilea ministru de la care aşteptăm să vedem cum se instrumentează Legea dialogului social. Proiectul a fost gata sub de Ioan Botiş, a fost şi Emil Boc interimar la Ministerul Muncii, a venit Lăzăroiu şi a trecut termenul prevăzut în lege şi noi tot n-am reuşit să stabilim sectoarele de activitate".

Protestul de la Ministerul Muncii s-a încheiat fără incidente, după aproximativ două ore. Sindicaliştii vor protesta şi în zilele următoare la Ministerul Muncii, ei având autorizaţie pentru pichete până în 1 octombrie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite