Pescar de weekend la Băneasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de pescari au venit de la primele ore ale dimineţii pe Lacul Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei.

„Înarmaţi” cu undiţe şi lansete, ei şi-au încercat firul întins, chiar dacă vremea nu a ţinut cu ei, fiind destul de frig. Vântul, un alt inconvenient al vieţii de pescar, le-a creat câteva probleme pescarilor, din cauza valurilor pe care le-a făcut, făcând foarte dificilă observarea plutei.

Momeala folosită de pescari este cea tradiţională vremii reci: libelule şi viermuşi. „Am venit de la ora şapte şi am prins patru caraşi, un pic mai mari decât palma. E prima oară când vin pe balta asta, iar pentru o sută de mii, cât e taxa pe zi, merită să mă relaxez un pic”, a spus Gheorghe Tapşa, după ce a mai luat o gură din cafeaua caldă adusă de acasă.

„Nu merge la lansetă, a mişcat doar un pic la undiţă”


La câţiva metri de Gheorghe, un alt pescar urmărea pluta. „Dacă pasiunea e mare, nu mai contează vremea de afară! Până acum (nr. ora 8.45), am prins doar un baboi micuţ. Am venit aici pentru că nu am avut posibilitatea să merg în altă parte”, a explicat Adrian Osman, după ce a luat o gură de coniac să se încălzească.

Pescarii care au venit pregătiţi cu lansete nu prea au avut noroc. „Nu merge la lansetă, a mişcat doar un pic la undiţă. Este prima partidă de pescuit pe anul acesta şi, până acum, nu am prins nimic”, a spus Marian Vişan, unul dintre pescari.
La Lacul Băneasa este situat la capătul Bulevardului Ion Ionescu de la Brad, unde se poate ajunge cu autobuzul 205 sau 261. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite