După percheziţia procurorilor, Dan Diaconescu este acuzat de o nouă infracţiune de şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) fac în acest moment o percheziţie la sediul OTV din Bulevardul Preciziei, măsura fiind dispusă în într-un nou dosar deschis pentru Diaconescu în care apare şi numele controversatului om de afaceri Petre Ţârdea.

UPDATE ora 19.00

După ce procurorii anticorupţie au ridicat toate contractele încheiate în 2005, percheziţia de la sediul OTV din cartierul Militari s-a încheiat.

Potrivit Mediafax, pnchetatorii au cerut două casete conţinând înregistrarea a două emisiuni, una din 11 aprilie 2005 şi alta din 20-21 aprilie 2005, de la ora 20.00 - 02.00 noaptea.

De asemenea, Dan Diaconescu este acuzat de o nouă infracţiune de şantaj, potrivit surselor citate.

Pentru că nu au găsit nici contractele şi nici casetele din 2005, procurorii anticorupţie au decis ridicarea tuturor contractelor încheiate în acel an de OTV.

Potrivit aceleiaşi surse, autorizaţia de percheziţie a fost dată, marţi, de un judecător de la Judecătoria Sectorului 1, instanţă unde, iniţial, s-a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Dan Diaconescu şi a realizatorului Doru Pârv.

Tot miercuri a fost pus sub învinuire în acest dosar fostul director al publicaţiei Atac la persoană, Mihai Ghezea.

UPDATE ora 13.00

În urmă cu puţin timp, Dan Diaconescu a ajuns la sediul televiziunii şi a catalogat percheziţia drept un abuz. „Procurorii caută un contract de publicitate pe care l-aş fi încheiat cu una dintre firmele lui Paul Petre Ţârdea în anul 2005. Nu-l cunosc şi nu am nicio legătură cu el“, a declarat Diaconescu. El a catalogat drept fără precedent acţiunea de percheţioneze. „Vor să aresteze toată conducerea OTV“, a mai spus realizatorul de televiziune.

UPDATE ora 12.40

Procurorii percheziţionează de aproape trei ore sediul televiziunii OTV. Accesul în clădire este interzis. În faţa clădirii se află parcate două maşini de intervenţie de la poliţie şi Serviciul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, iar mascaţii stau de pază şi sprijină acţiunea. Din primele informaţii, Dan Diaconescu nu se află în clădire.

Realizatorul OTV Dan Diaconescu a fost eliberat din arest preventiv, având interdicţie de a părăsi ţara, iar Doru Pârv, complicele său a rămas încarcerat, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie-septembrie 2009, Dan Diaconescu, în calitate de asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, l-a ameninţat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, atât direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Pârv, realizator la acelaşi post de televiziune, să îi dea 200.000 de euro pentru a nu dezvălui „opiniei publice fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana respectivă, cum ar fi deţinerea unei importante averi nejustificate sau efectuarea de tranzacţii imobiliare ilicite".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite