Pepenii de Galaţi", aduşi din Macedonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pepenii de Dăbuleni, Galaţi, Brăila sau Amara aproape că au dispărut din pieţele din Capitală. Din cauza secetei, bostănăriile din România s-au prăpădit, iar negustorii care speculează

Pepenii de Dăbuleni, Galaţi, Brăila sau Amara aproape că au dispărut din pieţele din Capitală. Din cauza secetei, bostănăriile din România s-au prăpădit, iar negustorii care speculează comerţul cu legume şi fructe s-au reprofilat pe importurile din Macedonia.

"Peste 80 la sută din pepenii de pe piaţă sunt aduşi din Bulgaria", spune administratorul Pieţei Obor, Constantin Roşca. Fructele au însă ca origine Macedonia. "Mergem la angro în Sofia, unde e ca la noi, la Voluntari, şi unde sunt pepeni macedoneni.

Negociem şi ieşim cu cheltuieli şi transport la 50-60 de bani kilogramul", spune unul dintre negustorii care au simţit că filiera bulgărească îi poate aduce profit. Produsul ajunge la vânzare la preţul de 80 de bani şi un leu, chiar în piaţă. La magazine preţul ajunge şi la 1,5 lei.

Pentru a nu atrage atenţia asupra provenienţei, vânzătorii spun că au pe tarabă pepeni de Dăbuleni sau de Galaţi. Producătorii adevăraţi îi contrazic. "La noi la Brăila e prăpăd. E jumătatea lui iulie şi noi spargem bostanele. Tot sud-estul e aşa. Mor de foame şi ăia de pe la Galaţi. Li s-au uscat vrejurile", spune Tănase Paraschiv, unul dintre puţinii ţărani din Piaţa Obor.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite