Pensionarii au scăpat, bugetarii vor fi sacrificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două zile de analiză, Curtea Constituţională a decis: salariile bugetarilor se reduc cu 25%, în schimb pensiile rămân intacte. De asemenea, pensiile speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor, vor fi recalculate.

Cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale (CC) au decis cu majoritate de voturi că sunt neconstituţionale anumite măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv cele referitoare la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor CC, precum şi cele privind reducerea cu 15% a „cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I”.

Aşadar, pensiile nu se mai reduc cu 15%, pensiile speciale cu excepţia celor ale magistraţilor vor fi recalculate, iar indemnizaţia pentru însoţitorii persoanelor cu gradul I de handicap nu se reduc. În schimb, rămâne în vigoare decizia de reducere a salariilor cu 25%. În faţa acestor prevederi, surse guvernamentale au declarat că Executivul are un plan de rezervă orientat pe majorarea de taxe şi impozite, inclusiv a TVA şi a cotei unice de impozitare pentru menţinerea deficitului bugetar în limita ţintei de 6,8%. 

Înainte cu două ore de prezentarea deciziei Curţii Constituţionale, peste 1.000 de bugetari s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni sperând că strigătul lor de disperare va influenţa decizia finală. Pentru că au forţat gardurile de protecţie, trupele de jandarmi au fost suplimentate de la 50 la 300 de militari, iar în zonă au fost aduse  patru tunuri cu apă, dar şi scutieri cu lansatoare de gaze. La ora 11, fără să ştie încă rezultatul Curţii, bugetarii au început să plece pentru că le expirase autorizaţia de protest.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite