Stiri din Bucuresti

Fotoreporter de meserie, bucureşteanul a descris în cărţile lui poveştile ascunse de pe aleile muzeului funerar.

Pe Paul Filip îl găseşti la Bellu, rătăcind printre mormintele-monument, mereu cu aparatul de fotografiat la el şi mereu cu câte o poveste de spus. Din 1969, atunci când a venit prima dată aici, bucureşteanul îşi face timp, aproape zilnic, să se plimbe pe aleile bătrâne, în căutare de monumente, şi de imagini.

“Am fost atras de frumuseţea cimitirului. M-au încântat pomii seculari şi faptul că, înainte, locul ăsta era plin de veveriţe. Mă simt ca acasă aici. Când nu vin câteva zile, parcă e ceva în neregulă. Îmi lipseşte locul ăsta”, a mărturisit Paul Filip.

În timp ce unii văd în Bellu doar locul unde sunt îngropate personalităţile României şi alţii îl consideră un loc prea macabru pentru o plimbare, bucureşteanul nostru a descoperit că dincolo de crucile vechi şi monumentele impunătoare, cimitirul este o arhivă în care stau ascunse şi uitate de lume istorisiri spumoase despre oameni, despre talente sau iubiri.

“Aici cât stai şi cât mergi, nu te saturi. Şi ce găseşti aici, nu-ţi vine să crezi. Mereu găseşti câte ceva, mai ales cruci vechi”, a spus bucureşteanul.

Martor la istorie

Paul Filip a lucrat la secţia de foto-reportaj a ziarelor “Viaţa Capitalei” şi “Steagul Roşu”. Apoi, şi-a continuat activitatea ca fotograf sportiv şi realizator de kinograme la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti.

Mai târziu, a relizat fotografii pentru reclame şi a colaborat la revista “Viaţa studenţească”. Din 1970 a coordonat laboratorul foto al Institutului de Anatomie Patologică, Genetică, Imunologie “Dr. Victor Babeş”.

De-a lungul anilor a publicat nouă cărţi, patru dintre ele doar despre cimitirul Bellu. Una dintre aceste cărţi a primit un premiu din partea municipalităţii şi o a doua a primit Premiul Anual pentru Carte din Danemarca.

“Am transformat loisirul în muncă de cercetare. Vin oameni din străinătate ca să  mă caute, pentru cărţi, pentru poveşti”, a spus scriitorul. Cariera s-a l-a adus aproape de oameni ca Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu, pe lângă mormintele cărora se plimbă acum zi de zi.

Dacă stai de vorbă cu Paul Filip, afli poveşti despre personalităţi de altădată, despre dezastre şi bucurii care au marcat oraşul. Familia sa a făcut parte din anturajul familiei regale. Mama sa, Angela Filip, a fost secretara Reginei Maria şi a tradus, împreună cu scriitoarea Miller Verghi, “Memoriile Reginei Maria”. “Bunica mea le-a tradus din engleză în franceză şi mama, din franceză în română”, a spus bucureşteanul.

Ce-i place
Am făcut alpinism şi pictură. Limba franceză a fost singura limbă străină care mi-a plăcut. Natura îmi place, e splendidă.

Ce nu-i place
Nu-mi place că engleza a ajuns limba română. Nu-mi plac oamenii falşi şi nici minciuna. Nu sunt foarte multe lucruri care să nu-mi placă.

Întrebări  şi răspunsuri:

-Care e locul preferate din cimitir?
-Cel mai mult îmi place la mormântul Iuliei Haşdeu. La ea stau pe bancă, în faţă, când nu mă plimb. Dar merg şi aprind lumânări şi la Monseniorul Ghika şi la mormântul părinţilor mei.

-Ştiţi vreo poveste mai puţin cunoscută despre monumentul Iuliei Haşdeu?
-Ştiu mai multe. Spre exemplu, în cavou nu mai puteai să cobori pentru că era o scară de vreo cinzeci de ani, care se făcuse praf. M-am rugat de toată lumea să o schimbe. Întâmplător, la comemorarea lui Eminescu a venit o familie, Gerdo şi Camelia Drăgoiu. I-am găsit aici. Omul a văzut că nu poate să coboare. A zis că vrea să ia măsura. Apoi a venit şi a făcut scara fără niciun leu. Dacă nu era el, cine ştie când se făcea scara.

Profil

Născut: 30.05. 1938, Alexandria
Familie: căsătorit, o fiică
Studii: a absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti
Experienţă: fotoreporter, scriitor