Pasajul Basarab, mai scump cu aproape 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costul lucrărilor la Pasajul Basarab a fost majorat cu 9,7 milioane de euro printr-un nou act adițional. Scumpirea se datorează lucrărilor suplimentare ce nu au fost cuprinse în proiectul inițial.

La contractul inițial a fost adăugat un al cincilea act adițional cu o valoare de 40 milioane lei cu TVA (aproximativ 9,7 milioane euro). Pasajul ar trebui să fie gata în luna aprilie a acestui an. “Este vorba de o serie de lucrări suplimentare ce nu au fost cuprinse în contractul inițial, precum iluminatul arhitectural, lucrări edilitare sau amenajarea zonei Gării de Nord. De asemenea, va fi modificat sistemul de semaforizare. În contractul inițial a fost prevăzut o semaforizare clasică, însă acum ea va trebui introdusă în Sistemul de Management al Traficului”, a declarat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din Primăria Municipiului Bucureşti.

Astfel, după ce a cheltuit 200 de milioane de euro pentru a construi Pasajul Basarab, municipalitatea vrea să scoată lucrarea în evidență printun sistem de iluminat arhitectural. Instalații speciale vor fi montate pe podul în arc, dar și pe cele 60 de hobane ale podului hobanat. Reprezentanții primăriei au spus că abia acum urmează a se decide ce spectru de culori va fi utilizat.

În zona pasajului se va realiza cel mai mare punct intermodal din București, spun reprezentanții Primăriei. În același loc vor fi aduse trei linii de tramvai, șase linii de autobuz și două linii de troleibuz, la care se adaugă sistemul de cale ferată și sistemul de metrou.

Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, Bulevardul Vasile Milea şi Şoseaua Orhideelor. Viaductul principal al pasajului are o lungime totala de 1450 m (din care 117 m Podul pe Arce peste râul Dâmbovița, respectiv 340 m Podul Hobanat peste zona Gării de Nord), cu bretele de acces la pasaj de 1126 m lungime și rampe de acces de 1250 m.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite