Pasajul Colentina - Pantelimon va fi construit în doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ce vor fi "afectate".Directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Gheorghe Udrişte, a arătat că Primăria Sectorului 2, care, de altfel, este şi iniţiatorul acestui proiect, a "rezervat

ce vor fi "afectate".
Directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Gheorghe Udrişte, a arătat că Primăria Sectorului 2, care, de altfel, este şi iniţiatorul acestui proiect, a "rezervat întregile suprafeţe de teren din zonă, astfel că, acum, lucrările pot fi demarate pe un teren viran". Afirmaţia lui Udrişte vine astfel să infirme temerile celor care au considerat că o asemenea lucrare poate aduce necazuri asemănătoare cu cele din cazul pasajului Basarab, când localnicii zonei cu pricina se vedeau nevoiţi să-şi părăsească locuinţele. "Nu este acelaşi lucru. Terenul pe care construim acum este liber juridic, s-au făcut studii... Dacă totuşi vor exista probleme pe care Primăria Generală şi cea a sectorului 2 nu le cunoşteau, cu siguranţă se vor soluţiona repede", este de părere Udrişte. Mai mult, acesta a precizat că nici măcar traficul rutier nu va fi afectat, în condiţiile în care suprafaţa pe care va lua naştere artera cu pasaj nu este circulată. Investiţia, în valoare de 23.789.870 RON, va fi asigurată de constructorul portughez SC Lena Engenharia e Construcoes SA. Lucrările vor începe peste două săptămâni şi, potrivit primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, durata de execuţie a acestora este de doi ani. Construcţia noii artere va începe de la intersecţia străzii Doamna Ghica cu strada Heliade între Vii şi va continua, pe terenul viran de pe malul lacului Colentina, traversând calea ferată, până pe Bulevardul Chişinău. Noua arteră va avea o lungime de doi kilometri, câte două benzi pe fiecare sens, acestea fiind despărţite de scuaruri, late de doi metri, pe care se vor amenaja spaţii verzi. Pasajul care va supratraversa calea ferată care pleacă de la Gara Obor va avea o lungime de 85,8 metri, potrivit proiectului.

Contract favorabil municipalităţii
Potrivit contractului încheiat, la începutul săptămânii, între Primăria Generală şi firma portugheză, acordul va înceta de drept, fără a mai fi necesară intervenţia unei instanţe judecătoreşti, atunci când prestatorul primeşte două notificări consecutive, prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că nu îşi execută în mod corespunzător oricare din obligaţiile care-i revin. Întârzierea lucrărilor este, de asemenea, penalizată de municipalitate.

Capitala, "deja schimonosită din punct de vedere urbanistic"
Oraşul Bucureşti este deja schimonosit din punct de vedere urbanistic, apreciază preşedintele Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, Artur Silvestri. În opinia acestuia, proiectele imobiliare actuale din centrul Capitalei, care vizează modificarea zonelor cu arhitectură tradiţională, dar şi desenarea de noi cartiere şi blocuri de birouri, în spaţii prea puţin conforme destinaţiei lor, reprezintă "cel mai important masacru urbanistic produs în ultimele decenii într-o capitală europeană". În Bucureşti, apreciază specialistul, pe lângă deteriorare, cel puţin trei elemente de diferenţiere cad sub loviturile modernizării: oraşul negustoresc, construcţiile de arhitectură industrială şi cartierele neo-cubiste ale industriaşilor din anii `20-`30. Astfel, în mai puţin de un deceniu, oraşul supraaglomerat de mâine va trebui "părăsit" şi extins, sau "duplicat", deoarece pentru Bucureşti s-a atins, deja, limita interioară de suportabilitate, susţine Silvestri.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite