Părinţi educaţi la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din cadrul Primăriei Sectorului 3, pun în aplicare până pe 29 octombrie, programul „Şcoala pentru părinţi”.

Cursurile au ca scop educarea şi informarea părinţilor, în vederea creşterii calităţii vieţii copilului şi a familiei, şi se ţin la Centrul de zi „Licurici”. Potrivit organizatorilor, programul se realizează prin întâlniri  interactive bilunare şi evaluare prin metoda chestionarului.

Responsabilizarea, unul din scopurile cursului

Printre primele obiective ale acestei iniţiative sunt conştientizarea şi asumarea responsabilităţilor asociate rolului de părinte, dobândirea unei înţelegeri mai profunde a caracterului unic şi a comportamentului propriului copil în diferite stadii ale dezvoltării sale. Părinţii sunt familiarizaţi şi cu principalii factori de menţinere a stării de sănătate a copilului, precum şi cu drepturile şi obligaţiile părinteşti.

Programul „Şcoala pentru părinţi” încurajează socializarea părinţilor, în sensul depăşirii unor situaţii de dificultate, precum divorţul, pierderea locului de muncă, conflictele intrafamiliale sau bolile cronice.

Implementarea programului este realizată de psihologi, medici, psihopedagogi şi cadre didactice, toţi voluntari.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite