POVEŞTI DE BUCUREŞTI. 10 lucruri pe care nu le ştiai despre cartierul Titan-Balta Albă. Ciumaţii erau aruncaţi aici!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în Sectorul 3 al Capitalei, cartierul Titan-Balta Albă are o istorie care datează încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Descoperă de unde provine numele cartierului, precum şi cine au fost primii locuitori.

1. Localizat în parte estică a Bucureştiului, acest cartier a fost constituit prin înglobarea fostei comune Dudeşti - Cioplea;

2. Vechea comună era locuită de ţărani români împroprietăriţi ca urmare a reformei agrare a lui Alexandru Ioan Cuza, precum şi de ţărani bulgari colonizaţi aici după războiul ruso-turc din 1806 - 1812;

3. Ţăranii bulgari colonizaţi în vechime, pe locul actualului cartier bucureştean Titan - Balta Albă erau numiţi „ţărani pavlicheni" sau „paulicieni" pentru că erau adepţi ai unei secte care îl venera pe Sfântul Pavel, considerat singurul apostol adevărat;

4. Puţinii urmaşi ai acestor „ţărani pavlicheni" mai vând şi astăzi zarzavaturi prin pieţele din cartierul Titan-Balta Albă. Pot fi recunoscuţi relativ uşor, deoarece vorbesc între ei în bulgăreşte;

5. Originea numelui Balta Albă este intens disputată de istorici. Una dintre versiuni este legată de epidemia de ciumă din 1813, cunoscută şi sub denumirea de „ciuma lui Caragea". Morţii erau aduşi la marginea comunei Dudeşti - Cioplea şi stropiţi cu var nestins. Ploile spălau varul, formând bălţi albe;

6. O altă versiune stipulează că, prin anul 1900, un oarecare Petre a deschis în acea zonă o cârciumă cu grădină de vară. În apropierea acelei cârciumi era un teren uşor adâncit unde se strângea apa de ploaie care, din cauza sistemului rudimentar de canalizare, nu dispărea cu săptămânile. Razele soarelui se reflectau în această baltă, dând impresia unei întinderi albe. Priveliştea l-ar fi inspirat pe cârciumar să-şi boteze localul „Balta Albă";

7. Tot în această zonă a fost înfiinţată şi fabrica de ciment Titan. Se întâmpla în 1912;

8. De la înfiinţarea fabricii, cartierul a preluat numele de Titan-Balta Albă;

9. În perioada interbelică, la Dudeşti-Cioplea a fost chiar şi un aerodrom pentru zborurile cu planorul;

10. Din 1950, comuna Dudeşti-Cioplea a fost arondată administrativ Bucureştiului, pentru ca în anii '70 să fie ridicat actualul cartier Titan-Balta Albă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite