VIDEO Zeci de mii de bucureşteni au vizitat Stadionul Naţional Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum argentinienii au refuzat să taie panglica noii arene bucureştene într-un meci cu reprezentativa naţională a României, bucureştenii au fost invitaţi să se familiarizeze cu dotările stadionului. Intrarea a fost gratuită.

Duminică UPDATE 07.00

Stadionul cu o capacitate de 55.000 de locuri a fost vizitat, după patru ore de la deschidere, de aproximativ 35.000 de vizitatori, potrivit estimărilor jandarmilor, departe de dorinţa exprimată de edilul Capitalei.

Costurile pentru construcţia stadionului s-au ridicat la 131 de milioane de euro fără TVA, neincluzând mobilierul, reţelele şi amenajările exterioare.

Sâmbătă

UPDATE 21.25 În cele peste trei ore de la deschiderea porţilor arenei au intrat pe stadion peste 25.000 de oameni şi numărul vizitatorilor este în creştere.

De la ora 21.00 sunt aprinse cele 264 de reflectoare ale instalaţiei de nocturnă, iar cei aflaţi pe stadion pot vedea şi cum arată stadionul pe timpul nopţii.

Vezi video de la deschiderea noului Stadion Naţional

UPDATE 20.00 Vizita primarului general al Capitalei la Arena Naţională s-a încheiat. Toată suflarea Bucureştiului este acum la stadion. Oamenii vin în valuri. O parte dintre cei care sunt deja pe stadion stau în tribune şi admiră construcţia.

image

Click pe imagini pentru fotogalerie!

UPDATE 19.30 Pe intrările pricipale ale Naţional Arena continuă să sosească sute de bucureşteni curioşi, în timp ce alte sute se îndreaptă spre ieşire, după ce au vizitat deja stadionul.  Arena este plină de oameni care se învârt de colo, colo, pentru a fi siguri că nu ratează niciun colţişor. După vizita în care i-a ghidat chiar primarul Sorin Oprescu, mulţi au plecat zâmbitori, bucuroşi că au fost prezenţi pe un stadion pe care urmează să se scrie istoria sportivă.

UPDATE 18.30 În jurul orelor 18.00 pe stadionul Naţional Arena a ajuns şi primarul Capitalei Sorin Oprescu. Sute de bucureşteni continuă să vină să viziteze cel mai modern stadion din ţară.

image

Click aici pentru a vedea imagini de la Ziua Porţilor Deschise la Arena Naţională

Printre persoanlităţile venite la inaugurare, se află şi Vadim Tudor, care şi-a ocupat o bună parte din timp fotografiindu-se cu bucureştenii

UPDATE: 17.30 Naţional Arena a fost luată cu asalt de bucureştenii curioşi să vadă colosul ce s-a ridicat în locul Stadionului „Lia Manoliu”. La ora 17.00 fix, porţile stadionului s-au deschis pentru zecile de oameni ce aşteptau la intrare. Imediat ce accesul a fost permis, bucureştenii s-au înghesuit în jurul unor persoane care împărţeau hărţi cu arena. În câteva minute, aleea de intrare s-a umplut de bucureşteni care au venit cu mic, cu mare, să vadă „minunea”.

image

Click pe imagini pentru fotogalerie

Fântâna arteziană de pe mijlocul aleii a pornit brusc şi oamenii s-au grăbit să se pozeze în faţa fântânii, în faţa stadionului.

Arena a fost înconjurată de baloane colorate şi dincolo de ele vizitatorii au rămas cu gura căscată în faţa miilor de scaune colorate. Aparatele de fotografiat şi camerele video erau în aer şi cei veniţi la Naţional Arena admirau stadionul şi discutau pe seama mărimii, pe seama culorilor scaunelor, pe seama multiplelor intrări.

Click pentru a vedea GALERIE FOTO de la National Arena

image

FOTOGALERIE Stadionul Naţional. Vezi cum arăta "mândria lui Ceauşescu" în anii socialismului

"Bucureştenii care nu sunt în concediu, câţi or veni, sunt aşteptaţi, sâmbătă, începând cu ora 17.00, la Stadionul Naţional. Porţile vor fi deschise pentru toată lumea şi vor putea sta cât vor. Oamenii vor avea acces peste tot, nu avem nimic de ascuns", a declarat, ieri, primarul Sorin Oprescu.

Edilul-şef speră ca în această seară un milion de bucureşteni să-i viziteze gratis cel mai modern stadion din ţară, situat pe bulevardul Basarabia.

„Dacă facem o noapte albă, cred că pe la un milion de vizitatori ne oprim, că se va face dimineaţă. Inaugurarea o vom face la 6 septembrie, la meciul cu Franţa, apoi vor mai fi câteva evenimente. Sper să ne îndeplinim şi sarcina de testare. Dacă UEFA nu ne va permite să inaugurăm stadionul într-un meci oficial, o să jucăm noi un amical. De la egal la egal, amical", a mai precizat  primarul.

Cum ajungeţi la stadion

image
image
image

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Accesul pe stadion se face prin trei puncte: intrarea Pierre de Coubertin, intrarea din bulevardul Basarabiei şi intrarea din strada Maior Coravu.

Ca să ajungeţi în zonă aveţi la dispoziţie trei linii de autobuz, troleibuz şi tramvai: liniile 86 şi 90 - pentru intrarea Pierre de Coubertin, linia de autobuz 104 - pentru intrarea Pierre de Coubertin şi liniile de tramvai 40 şi 56 - pentru intrarea de pe bulevardul Basarabiei. Asta doar până la ora 23.00, când mijloacele de transport se retrag de pe traseu. După această oră, aveţi la dispoziţie autobuzele de noapte ale liniei N109, care circulă pe traseul Piaţa Unirii - Bulevardul Basarabia - Republica.

O altă variantă, însă tot până la ora 23.00, este metroul până la Piaţa Muncii, după care autobuzul 104. Cei mai sportivi din fire pot merge de la Muncii pe jos.

264 de reflectoare vor lumina arena

GALERIE FOTO Instalaţia de nocturnă la Naţional Arena va fi aprinsă în premieră mâine seară. Vezi cum arată stadionul

Bucureştenii care vor veni diseară la stadion vor testa scaunele şi vor avea ocazia să vadă în premieră nocturna arenei.

Accesul va fi permis în tribune şi în peluze. Vor fi deschise şi vestiarele jucătorilor. Pentru prima dată, primarul îi va însoţi în tur pe curioşi şi le va arăta cum au fost amenajate separeurile.

Pe gazon, accesul este interzis!
 
După ora 20.00, vor fi puse în funcţiune cele 264 de reflectoare ale instalaţiei de nocturnă. Muncitorii lucrau ieri la ultimele retuşuri: montarea porţilor şi trasarea marcajelor.

Stadionul în cifre:

- 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 sunt la tribuna I;

- 364 de locuri pentru presă, echipate cu pupitre individuale;

- 270 de locuri situate la nivelul 00, destinate persoanelor cu handicap, inclusiv însoţitori – lift, rampe, toalete special amenajate;

- 94 de căi de acces, ceea ce permite ca accesul şi evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute;

- cub video, situat în centrul terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 mp fiecare

Dotări speciale: 7 puncte de prim-ajutor, 7 puncte de Poliţie, 1 punct de pompieri, un cabinet antidoping şi 62 de puncte de vânzare; parcare subterană cu 192 de locuri; parcare supraetajată cu 1.200 de locuri; 40 de scări de evacuare; 8 scări monumentale.

Lucrările la stadion au început în toamna lui 2007 şi a fost construit după modelul arenei din Frankfurt.

Inaugurarea va fi la 6 septembrie, cu meciul de fotbal România-Franţa, iar în 2012 va găzdui finala UEFA Europa League.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite