Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat astăzi că transportul preorăşenesc RATB ar putea fi reluat dacă fiecare autoritate locală din judeţul Ilfov va încheia contracte cu Regia Autonomă de Transport.
„În urma discuţiilor avute cu cei 18 primari ai localităţilor învecinate Capitalei a reieşit posibilitatea reluării, odată cu începerea noului an şcolar, a transportului RATB preorăşenesc", a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax.
Potrivit primarului general, transportul preorăşenesc va fi reluat dacă autorităţile locale din judeţul Ilfov vor încheia contracte cu RATB. Oprescu a precizat că, în acest caz, costul transportului va fi acoperit cu o parte din preţul biletelor şi abonamentelor, iar „cealaltă parte urmând să fie suportată de la bugetul local al fiecărei primării din judeţul Ilfov", potrivit sursei citate.
Totodată, Oprescu a explicat că trebuie urgentată elaborarea documentelor necesare liniilor preorăşeneşti, pentru ca autobuzele să poată circula de la începutul noului an şcolar.
Autobuzele RATB care asigurau transportul public între Bucureşti şi localităţile din judeţul Ilfov nu mai circulă din 15 iunie, reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov solicitând atunci operatorilor de transport privat să mărească numărul de microbuze şi frecvenţa cu care acestea circulă.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza