Oprescu: "Am probleme cu instituţiile anchilozate!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul de doi de mandat al primarului Sorin Oprescu este o recunoaştere a competenţelor limitate. “Înaintez cu o viteză de 0,5 kilometri la oră” şi “Am probleme cu instituţiile pline de birocraţie ce nu lucrează în sprijinul cetăţeanului, în respectul şi în serviciul lui” sunt câteva dintre plângerile edilului-şef.

Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, şi-a prezentat ieri raportul activităţii, punctând mai mult pe lacunele administrative decât pe realizările lui, ca edil-şef. 

Aşa cum era de aşteptat, Oprescu a scos în evidenţă avansarea spectaculoasă a lucrărilor la Pasajul Basarab, ce va fi gata până la sfârşitul acestui an. Oprescu a numit construcţia drept „cea mai spectaculoasă lucrare urbană din România”.

De asemenea, primarul a trecut în revistă programul de reabilitare a şcolilor, construcţia a 20 de grădiniţe, reabilitarea unor străzi şi construcţia altora precum şi supralărgirea altora.

Drumul greu al primarului

Sorin Oprescu a spus, ieri, că, după doi ani de mandat, a intrat „pe drum drept” şi că nu mai merge cu 0,3 km/oră, ci cu 0,5 km/oră. „Voi fi mulţumit dacă, la sfârşitul mandatului, voi merge cu 16 km/oră, cât merge un tramvai”, a explicat primarul.

Tot legat de viteză, el şi-a arătat nemulţumirea şi faţă de investiţiile din Capitală. Cu privire la acest aspect, primarul general a precizat că există încă „persoane care au ruginit în posturi moştenite”, el explicând că, prin noua reorganizare, acestea urmează să fie eliberate din funcţie.

S-a răzgândit la capitolul parcări

În ceea ce priveşte parcările, Oprescu are doar planuri: o parcare subterană la Piaţa Universităţii a cărei construcţie stă să înceapă, şi alte două la Edgar Quinet şi Piaţa Charles de Gaulle care sunt doar în faza de licitaţie. Problema centrului istoric a fost catalogată de primar drept „mai complexă” şi a declarat că acum se face din nou inventarierea clădirilor care aparţin municipalităţii.

Din 2009 nu se mai lucrează la reabilitarea zonei pentru că primarula  decis rezilierea contractului cu firma Sedesa iar acum se află în proces cu aceasta. Inspirat, primarul nu a menţionat la capitolul realizări cumpărarea ceasurilor de aur, şi nici vestitul proiect al autostrăzii suspendate. „Prefer să vă spun despre ea când începlucrările. Pot doar să vă asigur că acest lucru se va întâmplaanul acesta”, a mai spus Oprescu. Pentru neîmpliniri, Oprescu a dat vina pe anumiţi angajaţi din primărie „cu funcţii moştenite şi care pun piciorul pe frână”, şi care vor fi disponibilizaţi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite