Bucureşti: Mircea Jacan a creat personajul „Operescu”

A câştigat finala concursului organizat recent de Teatrul Luni, pe tema Proiectul Imobiliar Dâmboviţa Center, cu piesa „Stupuzenia – PUZ deasupra unui cuib de puzi”. Conduce ziarul „Realitatea bihoreană“, a terminat de scris un scenariu de lung metraj şi s-a apucat de alte două.

Mircea Jacan nu şi-a dorit din copilărie, precum alţii, să fie aviator sau pompier, ci regizor de film sau scenarist. „Pe la patru ani, când mă întreba cineva, îi spuneam că vreau să mă fac regizor de film. Cred că voiam să spun scenarist, dar nu aveam noţiunea”, povesteşte scriitorul.

Mircea Jacan îşi face oricând timp să scrie. „De regulă, mă culc după miezul nopţii, mă trezesc la ora 6.30, fix, şi mă simt perfect odihnit”, spune Jacan. După cum mărturiseşte, foloseşte toţi „timpii morţi” cu bucurie şi plăcere, pentru a scrie în minte, după care aşterne pe hârtie.

Piesa Pastilă, o provocare

Primul scenariu adevărat a fost „Misiunea”, în 2007, scris pentru Concursul Naţional de scenarii organizat de HBO, iar „Stupuzenia”, cu „Operescu” ca personaj central, a fost o adevărată provocare pentru scriitor. A ţinut cont de termen şi de locul în care urma să fie jucată piesa, reuşind să descrie în termeni comici mecanismul prin care cetăţenii unui oraş se trezesc cu aberaţii arhitectonice peste ei, şi asta, în doar două zile. „De când am aflat de concurs, am lăsat subiectul la dospit cam o  săptămână. Tema mi se părea încorsetată, iar scopul - foarte lăudabil. Apoi, au început să îmi vină idei. Noroc că exista un termen! Scrisul efectiv mi-a luat un weekend, de 1 Mai”, a spus Mircea Jacan.

Relaţia cu Bucureştiul

Orădeanul spune că mecanismul de administrare al oricărui oraş este acelaşi, indiferent că e vorba de o comună minusculă sau de Capitală. „Am aflat despre concursul declanşat de Teatrul Luni de pe LiterNet. Din start, mi-a plăcut ideea implicării. Suntem doar locuitorii unui oraş, oricare ar fi el, dar nu suntem cetăţenii lui. Trebuie să devenim”, spune el.

Prima întâlnire adevărată cu Bucureştiul a avut-o pe la 20 de ani şi a fost un şoc. „Oamenii se agitau şi se stresau în mod inutil. Femeile căscau ochii mari când le cedam locul în tramvai sau când le dădeam întâietate la intrarea într-un magazin”, îşi aminteşte scriitorul.

Mircea Jacan spune că urăşte tot ceea ce e „mega” şi iubeşte oraşele pe care le poate străbate dintr-un colţ în altul. „Acum, Bucureştiul, pentru mine, înseamnă cei câţiva prieteni care trăiesc acolo”, mărturiseşte jurnalistul.

„Deşteaptă-te, cetăţene!”

Despre proiectul iniţiat de Voicu Rădescu de la Teatrul Luni, Mircea Jacan spune că este o tentativă care scoate cetăţenii din amorţire. „Ceea ce ni se întâmplă nu este o parodie, este o dramă. Ne merităm soarta, atâta vreme cât trăim după Mioriţa. Cât timp acceptăm, cu indiferenţă, pasivi, „destinul” pe care ni-l pregătesc politicienii, aşa că trebuie să ne deşteptăm”.

Autorul Piesei Pastilă în vede în rolul lui „Operescu” chiar pe edilul Capitalei. „Cred că s-ar potrivi primarul Oprescu, că are talent. L-am văzut la talk-show-uri cât e „dă” dezinvolt”, afirmă autorul.
 

Întrebări şi răspunsuri

Ce fel de scenarii preferaţi să scrieţi?
M.J.: Mai mult scenarii de film, dar nu e important, pentru că, la urma urmei, îmi place să scriu.

Ar trebui să se organizeze mai des astfel de concursuri?
M.J.: Sigur, ar fi bine să se organizeze mai multe concursuri, dar, şi mai bine, ar fi să se facă mai multe filme. Calitatea textelor nu are legătură cu locul de unde vin. Nici arta, nici jurnalismul, nici sportul. Gândiţi-vă că în Bucureşti se adună oameni şi valori din toate colţurile ţării. Bunăoară, Marian Crişan câştiga anul trecut la Cannes premiul pentru scurt metraj, şi Marian e din Salonta, un orăşel pe lângă care Oradea pare o capitală.

Scrieţi scenarii numai pentru concursuri sau aveţi un sertar plin, care aşteaptă să fie publicate?
M.J.: Concursurile sunt accidente, întâmplări rare, dar binevenite pentru că au oarecare finalitate. Sertarul nu e atât de plin, pe cât aş dori, dar îl îmbogăţesc constant.

Ce-i place

„Mă pasionează filmul, teatrul, muzica, budismul zen şi artele marţiale. Am practicat karate shotokan aproape 25 de ani, din care vreo 12 am antrenat. Şi la asta visez, să-mi fac timp pentru antrenamente”, povesteşte Mircea Jacan.

Ce nu-i place

Are aversiune faţă de mitocani, ticăloşi, filfizoni, oameni cu două feţe, în general, organismele acefale şi nevertebrate. Urăşte somnul, mai ales somnul fără vise şi somnul raţiunii.


Profil
Născut - 27 ianuarie 1959, Oradea

Studii - Absolvent Liceul nr. 2 din Oradea

Profesie - Jurnalist

Familie - Căsătorit, are un băiat de 17 ani