Mihai Viteazul a ajuns în faţa Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele trei din cele patru monumente de la Universitate sunt transportate în acest weekend în Parcul Izvor. În această dimineaţă, în jurul orei 6.00, a fost rândul statuii care-l înfăţişează pe Mihai Viteazul să fie luată pe un utilaj imens şi să lase loc pentru lucrările la noua parcare subterană cu 405 locuri.

În timp ce mulţi dintre bucureşteni încă mai dormeau, azi-dimineaţă, în zona Universităţii, era agitaţie mare. Începea mutarea celor trei statui de pe Bulevardul Regina Elisabeta în Parcul Izvor.

Echipele de muncitori se asigurau că structura metalică din jurul statuilor este pregătită să fie ridicată de o macara de 500 de tone folosită pentru a le pune pe un utilaj special cu care monumentele erau tranposportate în noua locaţie din faţa Palatului Parlamentului.

image

„Transportul este unul special cu utilaje care nu se folosesc la scară largă în domeniul construcţiilor. Pentru această operaţiune s-a lucrat cu specialişti din inginerie civilă şi de la transporturi speciale”, a declarat Bogdan Mircea, coordonatorul lucrărilor.

El a explicat că, pentru mutarea statuilor, au fost angrenate aproximativ 60 de persoane, muncitori şi ingineri, care au avut nevoie de o lună pentru a se asigura că transportul se poate face în siguranţă. Aceştia au profitat de weekend pentru acţiunea de mutare, întrucât traficul prin Bucureşti este mai lejer. Oricum, utilajul a fost însoţit şi de echipaje de la Poliţia Rutieră şi Poliţia Comunitară.

Mihai Viteazul, la Parlament

La începutul lunii, prima statuie transportată la Izvor a fost cea a lui Ion Heliade Rădulescu, iar în această dimineaţă cea a lui Mihai Viteazul a fost preluată de utilajul agabaritic pe 40 de roţi, adus din Austria.

Potrivit reprezentanţilor firmei Apolodor, până diseară sau cel mai târziu mâine dimineaţă urmează să fie luate şi statuile lui Spiru Haret şi a lui Gheorghe Lazăr.

Pregătirile au fost îndelungate şi pentru că fiecare statuie cântăreşte peste 100 de tone, iar inginerii au vrut să se asigure că operaţiunea decurge fără probleme. „Mutarea statuii lui Mihai Viteazul a fost un succes, monumentul şi-a păstrat orizontalitatea şi verticalitatea”, a mai spus Bogdan Mircea. 

Parcarea, gata în 16 luni

Primarul Sorin Oprescu anunţa încă din luna ianuarie a acestui an că „în curând“ va începe acţiunea de mutare a celor patru statui de la Universitate pentru a se realiza o parcare subterană de 405 locuri, acţiune care s-a concretizat luna aceasta. Noua parcare care se va face la Universitate va fi gata peste 16 luni, şi tot atunci vor fi mutate şi statuile înapoi,  pe locul în care au fost şi până acum.

image

Tot aici se va amenaja şi o piaţetă unde oamenii să se relaxeze. Investiţia în parcarea de la Universitate va costa 18 milioane de euro, bani investiţi de firma spaniolă Interparking care îşi va recupera investiţia având concesionate toate locurile de parcare pentru o perioadă de 36 de ani.






București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite