Onţanu şi Piedone: inaugurări cu ghinion
0Primarul sectorului 2 a căzut pe gheaţă pe patinoarul din Plumbuita, iar edilul sectorului 4 a deschis o pârtie cu noroi în loc de zăpadă, în Parcul Tineretului. Zăpadă, muzică şi multă voie-bună. Asta promitea acum două zile primarul sectorului 4, Cristian Piedone, însă bucureştenii s-au ales doar cu o demonstraţie a tunurilor de zăpadă.
Inaugurarea pârtiei a avut loc în Parcul Tineretului din sectorul 4, aseară, la ora 18.00, când două tunuri ar fi trebuit să îmbrace pârtia într-un strat gros de zăpadă artificială.
Vremea ploioasă nu a permis însă aşezarea ninsorii, astfel încât să fie posibilă practicarea sporturilor de sezon. În scurt timp, pârtia s-a transformat în mocirlă, contrar promisiunilor de acum câteva zile ale primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Cu puţin timp înainte de ora deschiderii oficiale, în Parcul Tineretului erau prezente doar 15 persoane. La ora 17.45 a ajuns şi Piedone, care a dat asigurări că tunurile de zăpadă sunt funcţionale, însă petrecerea nu va mai avea loc. „Totul funcţionează.
Vom face o demonstraţie şi vom arăta şi renii, însă petrecerea şi focurile de artificii vor fi amânate până când vremea ne va permite”, le-a spus Piedone celor câtorva bucureşteni care veniseră pregătiţi să încerce schiurile de pe pârtia din centrul Capitalei. Demonstraţia tunurilor a durat doar cinci minute, timp în care niciun fulg de zăpadă nu a ajuns pe pârtie din cauza vântului.
Curioşii, dezamăgiţi de eveniment
Cei aproximativ 50 de curioşi care au venit între timp la inaugurare au fost dezamăgiţi. „De două zile tot aud la radio de pârtia asta şi am venit pregătit să schiez, însă vad că nu e nimic din ce s-a promis”, a spus un tânăr de 24 de ani.
Zilele trecute, Piedone a anunţat că va aduce şi doi reni. Ceea ce s-a şi întâmplat, numai că primarul i-a scos doar pentru câteva minute, cât să fie fotografiat de presă. Pârtia are o lungime de 200 de metri, iar săniile şi schiurile vor putea fi închiriate fără bani, pe baza buletinului, în limita stocului disponibil.
Tot ieri ar fi trebuit să fie inaugurate şi minioraşul „Ţara lui Moş Crăciun”, precum şi cel mai mare patinoar în aer liber din Capitală. Însă, tot din cauza vremii neprielnice, nici patinoarul şi nici orăşelul nu au putut fi deschise.
Onţanu, iniţiat în tainele căzăturilor
Edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, a reuşitsă inaugureze ieri patinoarul din Parcul Plumbuita. Acesta este în aer liber şi dispune de o instalaţie de iluminat nocturnă. Cei prezenţi au avut parte de mai multe surprize.
Moş Crăciun i-a dăruit primarului Onţanu o pereche de patine pentru a-l iniţia în tainele acestui sport. Edilul s-a arătat mai atras de tainele căzăturilor, reuşind cu greu să îşi ţină echilibrul pe gheaţă.
Au urmat spectacolul oferit de patinatorii profesionişti de la ASCS „C. Gheorghe” şi ASCS „Ulise”, demonstraţia de hochei a echipei CSS 2 şi concertele trupei Shock şi formaţiei Senzual.