Touaregul cântăreţei Corina Bud a luat foc în parcarea subterană a complexului de locuinţe unde stă. Tot acolo locuieşte şi Ioana Băsescu, fiica preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, în jurul orei 9.30, o maşină de teren a fost incendiată în parcarea subterană a complexului de locuinţe Băneasa Residential Park aflat în spatele Ambasadei SUA. Intervenţia a fost una dificilă pentru pompieri, din cauza fumului foarte gros care a cuprins toată parcarea.

UPDATE 11.55: Din surse neoficiale, maşina de teren marca Touareg aparţine cântăreţei Corina Bud. Aceasta nu a putut fi contactată pentru a confirma informaţia. În acelaşi complex de locuinţe unde a avut loc incidentul locuieşte şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 11.00: Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, mai multe maşini sunt afectate. „Sunt temperaturi foarte ridicate acolo jos. Din păcate, a picat curentul şi şi astfel nu funcţionează sistemul de ventilaţie. În momentul de faţă, nu există nicio victimă, dar sunt mai multe maşini afectate - arde mocnit. Nu există pericol de explozie. Persoanele au fost evacuate din bloc“, a declarat un reprezentant al ISU Bucureşti pentru „Adevărul“.

În momentul de faţă, focul s-a extins.

În parcare mai sunt încă 10-15 maşini.

„Intervenţia este destul de dificilă. Noi am primit apelul prin 112 în jurul orei 9.35. Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de prim ajutor şi o autospecială de descarcerare cu lumină“, a explicat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt ISU Bucureşti, Ovidiu Pană.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, nu sunt victime.

Vezi imagini cu sediul Ambasadei SUA:



Ambasada Statelor Unite ale Americii, din nordul Capitalei, a fost inaugurată marţi, 6 septembrie. Noul sediu al Ambasadei Americii în România, care se întinde pe o suprafaţă de 4,5 hectare, pare o adevărată fortăreaţă „îmbrăcată“ în spaţii verzi. Granit, marmură, betoane şi mult fier, toate dispuse într-un cadru eco. Aşa arată noua ambasadă din nordul Capitalei.

image
image
image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite