Noul mall al Capitalei: Biblioteca Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MODERNIZARE Sediul bibliotecii de pe Bulevardul Unirii ocupă circa 10 hectare şi va adăposti 12 milioane de cărţi, săli de lectură, de conferinţe, de expoziţie, dar şi cafenele, o grădiniţă şi un cabinet medical. Lucrările au fost sistate după Revoluţie şi reluate în 2009. Construcţia va fi gata până în toamna anului viitor.

Una dintre cele mai mari clădiri din Capitală se află pe Bulevardul Unirii, vizavi de Tribunalul Bucureşti, şi va adăposti viitorul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. Ieri, sute de muncitori lucrau la finalizarea construcţiei impunătoare, ce a fost abandonată după 1989.

Lucrările începute în 1986 şi sistate imediat după Revoluţie, au reînceput în 2009. „Peste 600 de oameni lucrează în medie pe zi la această construcţie. Am terminat deja faţadele în proporţie de circa 80%, iar la interior lucrările sunt gata 50%. În august anul viitor va fi la cheie“, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul coordonator al proiectului din cadrul firmei Aedificia Carpaţi, Andrei Ioniţă.

Cafenea şi restaurant
Pentru a atrage cât mai mulţi cititori, la bibliotecă vor fi amenajate cafenea, restaurant şi chiar săli de vizionare a proiecţiilor culturale. Astfel, spaţiul comparabil cu cel al unui mall ca suprafaţă va cuprinde, pe lângă clădirea propriu-zisă cu săli de expoziţii şi de lectură, şi 250 de locuri de parcare, alei pietonale şi spaţii verzi.

„În prezent, în sediul de lângă Banca Naţională a României nu avem suficient spaţiu pentru colecţii. O parte dintre volume sunt adăpostite în trei sedii închiriate de la Primăria Capitalei şi aproape un milion de documente sunt în spaţiile definitivate din noua Bibliotecă“, a explicat directorul Bibliotecii Naţuionale a României, Elena Târziman.De asemenea, potrivit reprezentantului instituţiei, biblioteca a elaborat şi studiul de fezabilitate referitor la digitalizarea documentelor din patrimoniul scris.

Tinerii, invitaţi la lectură prin săli de cinema

Majoritatea bucureştenilor sunt încântaţi că noua instituţie a început să prindă contur, cu toate că întregul amplasament costă statul peste 100 de milioane de euro. „Biblioteca asta stă aşa, neterminată, de mai bine de 20 de ani. Credeam că mor şi nu o s-o mai văd deschisă. Bine că acum se  lucrează la ea. Eu sunt un client fidel al bibliotecii. Abia aştept să se deschidă sediul nou, ca să îmi duc acolo nepoţeii. Mai ales că vor fi şi săli de cinema şi cafenele, adică o adevărată atracţie pentru tineret“, a spus Maria (67 de ani).

Actualul sediu, retrocedat
Clădirea în care se află sediul actual al Bibliotecii Naţionale a României de lângă Banca Naţională, aflat în stare de deteriorare, aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie. „Funcţionăm aici din 1957. Clădirea va intra în posesia Camerei de Comerţ şi Industrie a României, căreia i-a fost retrocedată, imediat după ce noi ne vom muta. Tot în Bucureşti, mai avem o altă locaţie, lângă Biserica Amzei“, a spus directorul Bibliotecii Naţionale a României, Elena Târziman.

Ce va cuprinde Biblioteca Naţională
-opt săli de lectură dintre care una pentru copii

-săli de expunere, mai ales zona parterului, amenajări muzeale

-trei săli de conferinţe

-o aulă de 400 de metri

-2/3 din suprafaţă va fi destinată colecţiilor speciale

-săli speciale pentru vizionarea filmelor

-o grădiniţă destinată copiilor angajaţilor

-un cabinet medical

-cafenea

-restaurant

Citiţi astăzi în „Adevărul de Seară“ cum arată noua bibliotecă în interior

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite