Morminte la mica publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză economică, ploieştenii fac un ban în plus vânzându-şi locurile de veci

La Viişoara, considerat a fi cimitirul de “de lux” al Ploieştiului, un mormânt împrejmuit cu beton, cu cruce de piatră şi gard din fier forjat poate ajunge până la 3.000 de lei.

Drama ploieştenilor care pierd persoane dragi din familie este adâncită de lipsa locurilor de veci. Din patru cimitire existente în municipiu, doar cel din cartierul Mihai Bravu mai are parcele pentru morminte disponibile, care nu au fost concesionate încă. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât zilnic apar noi solicitări. Cetăţenii care vor să găsească locuri de veci la Viişoara sau Bolovani sunt înştiinţaţi chiar de către paznicii celor două locaţii că nu mai există spaţii libere. Prin urmare, dacă solicitanţii doresc cu tot dinadinsul să-şi îngroape morţii într-unul din cele două cimitire, trebuie să ia legătura cu persoanele care anunţă la mica publicitate că-şi vând locurile de veci.

Locuri de veci “confort I”

Ca să-şi vândă cât mai bine parcelele din cimitir sau chiar mormintele gata făcute, unii ploieşteni copiază stilul agenţilor imobiliari. Mai bine spus, ofertele pentru locurile de veci seamănă izbitor cu cele pentru vânzarea locuinţelor pentru cei vii. Iată, de exemplu, cum arată un anunţ pentru o garsonieră: “33 de metri pătraţi, confort I, zona Democraţiei, etaj doi, multiple îmbunătăţiri, gresie, faianţă, centrală termică. Spaţiul este liber, iar preţul negociabil”. Şi iată şi un anunţ pentru un loc de veci :”vând mormânt, în cimitir Viişoara, zonă bună, în apropierea capelei, multiple îmbunătăţiri, cu bordură de beton, cruce de piatră, gard din fier forjat, felinar. Locul este liber. Totul la preţul de 3.000 de lei”.

Nu se poate vinde!

Trebuie precizat însă că vânzarea pământului destinat locurilor de veci este interzisă. “Locul de veci se poate doar concesiona. Se vând numai construcţiile funerare care au fost realizate de către concesionar pe acest loc de veci. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă o persoană care doreşte să achiziţioneze un loc de veci este să meargă la administraţia cimitirului, unde i se va comunica situaţia juridică a locului de veci pe care doreşte să îl concesioneze. Adică, dacă locul de veci este concesionat de persoana respectivă, dacă a fost achitată contribuţia anuală, pe ce perioadă s-a făcut concesiunea, în cazul în care există moştenitori dacă persoana deţine certificat de moştenitor şi nu mai există şi alţi moştenitori care să deţină o cotă parte din acel loc de veci” spune purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public şi Privat Ploieşti, Adela Frăţilă.

Concesionate pe bani

Administraţia Domeniului Public şi Privat din Ploieşti este instituţia care concesionează locurile de veci. Pentru perioada minimă de şapte ani, ploieştenii trebuie să achite o taxă, în funcţie de cimitir şi de poziţia terenurilor pentru înhumat. Astfel, concesionarea unui loc clasa I, situat la intrarea în cimitir, costă 36 de lei, iar pentru o perioadă nelimitată poate ajunge la 2.000 de lei. Mormintele situate la marginea cimitirului sunt mai ieftine, concesiunea pe şapte ani costând 8 lei şi 400 de lei pe termen nelimitat.

Locurile de veci din Ploieşti

Cimitir Viişoara  - suprafaţa: 8ha    - 14.200 morminte
Cimitir Bolovani - suprafaţa 17 ha  - 20.000 morminte
Cimitir Mihai Bravu - suprafaţa 14ha  - 11.886 morminte (peste 3.000 de locuri libere, neconcesionate până acum)
Cimitir Eternitatea -  suprafaţa 4,4 ha  -  6.500 morminte

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite